BNR a redus prognoza pentru inflaţie în 2011 şi 2012 la 3,3%, respectiv 3%

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%, a anunţat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Romania TV
07 nov. 2011, 09:42
BNR a redus prognoza pentru inflaţie în 2011 şi 2012 la 3,3%, respectiv 3%

„Spunem două lucruri, până spre primăvara anului viitor va continua căderea preţurilor, a IPC, pentru că efectul de bază continuă. S-ar putea ca prin martie să fie în jur de 2% sau chiar mai puţin, apoi tot efectul de bază ne va împinge mai în sus spre vară. Nu vedem în vară scăderi de preţuri alimentare, ne menţinem conservatori. Avem amplitudini extrem de mari în acestă perioadă, de 2%. Pentru că în această perioadă am avut o scădere medie de 0,2%, efectul de bază va duce inflaţia de la 2%, sub 2%, spre 3,5-3,6% în toamnă. S-ar putea să avem în primăvară o rată a inflaţiei sub media UE”, a afirmat Isărescu.

Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an.

Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%.

Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, afirma în luna septembrie că România are şansă istorică de a reduce inflaţia la niveluri de sub 3% în următorii ani, scenariu posibil dacă politica monetară a băncii centrale va fi sprijinită „în mod ferm” de politicile fiscale şi salariale.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți