BNR îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge Legea dării în plată VIDEO

BNR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea care stinge datoriile celor care nu mai pot plăti ratele la case. Băncile spun că o astfel de lege i-ar ajuta şi pe milionarii-samsari imobiliari, şi nu doar pe cei care reprezintă cazuri sociale.
Marius Neagu
02 dec. 2015, 13:00
BNR îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge Legea dării în plată VIDEO

Scandalul legii care stinge datoriile celor care nu mai pot plăti ratele la case este de departe de a se fi termina. BNR îi cere preşedintelui să nu promulge legea.

Să îi ajuţi pe cei în nevoie este o opţiune a societăţii. Să îi ajuţi, fără să ştii, pe cei care nu au nevoie e o prostie. Să îi ajuţi, pe ascuns, pe cei care nu au nevoie e o ticăloşie. Poziţia oficială va ajunge, pe căile normale, la Preşedinţie„, scrie viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu pe blogul institutiei.

„Acest proiect de lege nu face absolut nicio deosebire între debitori cu probleme sociale şi cei care se opresc în faţa unei băcni şi din maşina lor Ferrari dau cheile la un apartament sau vila de la mare”, spune un reprezentant al băncilor.

Un lucru este cert. Nu doar cazurile sociale ar putea profita de lege, ci şi milionarii-samsari imobiliari şi politicienii. Cum ar fi de exemplu Marin Anton, deputat PMP, care are un credit de 297.500 franci elveţieni luat în 2008 şi scadent în 2025. Sau Marian Avram, deputat PSD, care are un credit de 116.400 franci elveţieni, luat în 2007 şi scadent în 2023.

Acum băncile calculează cum să pună pierderile în spatele viitorilor clienţi prin creşterea avansului minim pentru obţinerea unui credit ipotecar la 50%. În prezent, avansul nu depăşeşte 20%.

Potrivit noii legi, cei care nu îşi mai pot plăti ratele, au timp 15 zile să declare acest lucru şi să meargă la notar pentru a legaliza predarea imobilului către bancă. Legea se află acum la Cotroceni, pentru promulgare.

Proiectul legii darii in plata, care a fost transmis spre promulgare Presedintelui, a impartit Romania in doua tabere: una formata din bancheri si cealalta a sustinatorilor lui Gheorghe Piperea, unul dintre cei care au gandit-o. Legea reglementeaza modul practic in care debitorii bancilor care nu mai pot sa isi achite ratele pot inmana bancherilor cheia casei luate pe credit si scapa astfel de orice obligatii fata de banca.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Abonații Orange din România primesc o veste importantă. Noua funcție care le aduce beneficii și chiar premii surpriză
Capital.ro
Se dau 420 de lei în plus la pensie. Cine va primi pensii de peste 3 000 de lei
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Reguli noi pentru închirierea sau vânzarea locuințelor. Vești mari pentru tineri
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț oficial pentru toți românii: Dragii mei, vă informez...
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Trump propune achiziționarea Groenlandei pentru securitatea internațională
MediaFlux
RĂSTURNARE la PREZIDENȚIALE! Se RETRAGE din CURSĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce ascunde pălăria Melaniei? Vânătăile?