BNR: Inflaţia ar putea creşte până la 3,5% la sfârşitul anului

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Romania TV
09 feb. 2018, 09:59
BNR: Inflaţia ar putea creşte până la 3,5% la sfârşitul anului

În noiembrie 2017, BNR a revizuit în creştere, de la 1,9% la 2,7%, prognoza privind inflaţia pentru finalul anului trecut, a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna decembrie la 3,32%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 43,2% anul trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în luna ianuarie.

Principalii factori care au pus presiune pe inflaţie au fost majorarea tarifului energiei electrice, o nouă majorare a accizei la combustibil, excedentul de cerere, creşterea consumului, potrivit raportului prezent de guvernatorul BNR, citat de News.ro

”Cifrele nu arată bine. Avem o creştere a tarifului energiei electrice şi o nouă majorare a aacizei la conbustibil. (…) Există şi un deficit de ofertă la nivel european în cazul unor produse alimentare”, a afirmat Isărescu.

Citeşte şi BNR a urcat, din nou, dobânda cheie. Este a doua majorare de la începutul anului

Isărescu a avertizat că puseul inflaţionist s-a produs pe fondul unei succesiuni de şocuri, pe partea ofertei, care s-au văzut rapid în tarifele la energie şi alimente.

”Piaţa muncii rămâne tensionată. Avem cel mai mare efectiv al salariaţilor de după criză, dar costurile sunt în creştere. Creşterile salariale din sectorul bugetar sunt masive”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a avertizat că motorul creşterii economice a rămas consumul, ceea ce afectează echilibrul extern al economiei. În plus, există o scădere persistentă a investiţiilor publice, iar deficitul comercial continuă să crească.

”Deficitul comercial s-a accentuat acolo unde am crede că România are potenţial: produsele agroalimentare”, a avertizat guvernatorul.

Isărescu a avertizat că există o competitivitate scăzută a industriei alimentare, dar nu neapărat din punct de vedere al preţurilor, în contextul în care randamentele din agricultură sunt mult scăzute faţă de ţările din regiune.

Totodată, în ultimul trimestru din 2017 a existat o presiune de depreciere a leului, în disonanţă faţă de cele prevalente din regiune, iar prima de risc a scăzut, chiar dacă nu semnificativ.

Există o mărire a decalajului dintre viteza de creştere a exporturilor şi a importurilor şi o creştere a deficitului structural, potrivit raportului prezent de guvernatorul BNR.

”Avem o reluare cu întârziere a finanţării din fonduri europene, rata de absorbţie fiind de numai 10% în cadrul actualului exerciţiu financiar, 2014-2020”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a avertizat asupra creşterii deficitului structural anul trecut.

”Deficitul structural a crescut de la 2,2% în 2016 la peste 3% din PIB în 2017, valoare peste obiectivul pe termen mediu, de 1%”, a declarat Isărescu.

BNR a avertizat în mai multe rânduri că există o creştere economică susţinută doar de consum, în condiţiile în care investiţiile stagnează, iar contribuţia pozitivă a mediului privat este anulată de declinul investiţiilor publice.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai