BNR propune obligaţii pentru bănci în Legea privind darea în plată

Banca Națională a României (BNR) a transmis Parlamentului un răspuns la cererea președintelui de reexaminare Legii privind darea în plată, prin care propune o serie de criterii clare pentru departajarea beneficiarilor de drept ai legii, dar și un set de obligații pentru bănci, care să garanteze un proces corect de împărțire a poverii între clienți și bănci, iar executarea silită să fie doar o soluție de ultim resort, susține guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Filip Stan
15 mart. 2016, 11:37
BNR propune obligaţii pentru bănci în Legea privind darea în plată

„Cererea de reexaminare a președintelui a primit din partea BNR un răspuns detaliat. Peste 20 de pagini se găsesc de câteva săptămâni bune în Parlament pentru a fi dezbătute. Este obligația acestei instituții să își dea părerea și când este solicitată și atunci când procesul legislativ se referă la sistemul financiar bancar. (…)

BNR a susținut, continuă să susțină și va susține recomandări către băncile comerciale pentru a evita demararea de către acestea a procedurilor de executări silite ale consumatorilor de produse financiare, ale căror obligații financiare au devenit prea împovărătoare din cauza unor schimbări neașteptate survenite după încheierea contractului de credit prin inițierea unor negocieri menite să conducă la identificarea unor soluții echilibrate”, a declarat marți Isărescu în cadrul unei conferințe pe teme de dezvoltare regională a României.

Potrivit acestuia, BNR a pornit în demersul său de la viziunea Directivei 17/2014, care va trebui să fie pusă în practică și în România în cursul lunii martie. Directiva se referă la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunurile imobile rezidențiale, însă, în opinia guvernatorului BNR, nu a fost luată în considerare deloc în forma actuală a legii privind darea în plată.

„Directiva se referă la o umanizare a creditării prin asigurarea unui caracter sustenabil și, inclusiv, prin refacerea încrederii consumatorilor în sistemul financiar prin creșterea gradului de educație financiară a consumatorilor în ceea ce privește practicile responsabile de gestionare a datoriilor.

Din acest punct de vedere, privind și la prevederile Directivei 17, dacă se poate în acest text de lege, cel puțin parțial, dacă nu într-un text de lege special, pentru stocul de credite, adică pentru creditele în derulare, acest proces de umanizare, de renegociere, de găsire de soluții pe cale bilaterală, trebuie derulat ca urmare a unei evaluări realizate pe criterii obiective care să justifice începerea acestui proces de renegociere. Finalitatea obținută trebuie să fie împărțirea între clienți și bănci a poverii suplimentare. Această povară suplimentară apărută ca efect al crizei și împărțirea ei se poate introduce în textul legii”, a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, legea trebuie să cuprindă criterii clare de stabilire a beneficiarilor. În opinia BNR, trebuie avuți în vedere consumatorii care au încheiat un contract de credit garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil cu destinație de locuință, a cărui valoare la momentul acordării nu depășea un prag rezonabil; cei care dețin o singură locuință ipotecată în favoarea băncii, care reprezintă domiciliul acestora; cei care au o situație financiară depreciată semnificativ față de momentul încheierii contractului, măsurată printr-un grad de îndatorare împovărător raportat la venituri; cei care au încercat să negocieze cu băncile de bună credință și nu au reușit să ajungă la un rezultat.

Citeşte şi: ARB: Băncile şi clienţii trebuie să împartă riscul. Creditele pot crea un disconfort pe termen lung

Pe de altă parte, BNR propune și o serie de obligații pentru bănci, care ar putea fi introduse în lege. „Pentru a trece de la ceea ce noi facem și în prezent, constrângere morală, la instrumente mai constrângătoare, în concordanță cu Codul Civil și cu legile bancare existente de 25 de ani, și nu în dauna legislației bancare, (legea—n.r.) poate să prevadă reglementări prin care băncile să fie obligate să construiască parteneriate de bună credință cu debitorii despre care am vorbit.

Aceste măsuri vor cuprinde cel puțin următoarele obligații pentru bănci, care pot să fie prevăzute în lege: să elaboreze planuri de negociere transparente, în care luarea în considerare a executărilor silite să fie o soluție de ultim resort, băncile să raporteze Băncii Naționale planurile de negociere și stadiul negocierilor cu clienții”, a subliniat guvernatorul BNR.

Șeful BNR a mai spus că se poate avea în vedere și propunerea băncilor comerciale care a fost lansată public, și anume ca planurile de negociere, criteriile, să fie însușite de industria bancară în mod voluntar și să facă parte dintr-un cod de conduită etică a băncilor. „Timpul este scurt și dacă băncile nu vor face acest lucru extrem de rapid, noi vedem ca această problemă să fie reglementată în textul legii”, a mai spus Mugur Isărescu.

Totodată, banca centrală are propuneri și pentru viitorii clienți. În primul rând, programul Prima Casă să fie exclus de la prevederile acestei legi, iar pentru creditele clasice, clienții să poată opta între un credit cu „dare în plată”, dar cu avans mai mare, sau pentru unul fără „dare în plată”, și cu avans mai mic.

Citeşte şi: Vasilescu (BNR): ANPC n-a mişcat un deget să emită un pachet de legi pentru umanizarea pieţei bancare

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul unic din România care a ajuns să fie pe cale de dispariție. Trăiește într-o zonă spectaculoasă a țării noastre, e drăgălaș și atrage foarte mulți turiști
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care-și vând mașina! Taxa pe care toți trebuie să o plătească
Playtech.ro
Ce s-a ales de Selena de la Candy? Superba blondă e de nerecunoscut, a plecat din România. Cu ce se ocupă acum
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cuplul de români care, an de an, pleacă, la cules de sparanghel, în Germania. Cât câștigă în două luni: „Ne așteaptă copiii acasă”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Lucrezi în ture? Ce e important ca să nu te îmbolnăvești
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Devine obligatoriu și în România. Se aplică în toate statele UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
"Atacul de Florii a depășit orice limită de decență". Emisarul lui Trump schimbă tonul cu Putin
Florin Piersic, revenire spectaculoasă. Actorul este complet schimbat, a primit un cadou special de Florii: „Vin Floriile cu soare și soarele cu…Florin”
MediaFlux
Este obligatoriu pentru toți românii care stau la casă! Se deschide dosar penal și amendă de minim 2.000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren