BOALA BIZARĂ de care suferă două GEMENE: Nu ne putem abţine să nu facem asta FOTO

Două femei gemene din Marea Britanie suferă de o boală bizară care le dau o poftă nebună de a consuma lucruri necomestibile, cum ar fi pietre, pământ, ceară şi chiar bucăţi de hârtie din cărţi vechi.
Alina Costache
14 aug. 2014, 16:43
BOALA BIZARĂ de care suferă două GEMENE: Nu ne putem abţine să nu facem asta FOTO

Adele şi Anita, două gemene în vârstă de 50 de ani din Bradford, Marea Britanie, au o boală ciudată care le-a transformat în nişte femei extrem de bizare. Astfel, ele simt nevoia să consume produse ciudate. Astfel, dieta lor zilnică include lumânări, pietre, vopsea, pământ şi multe altele, potrivit Daily Mail.

Citeşte şi Obiceiurile NESĂNĂTOASE de care trebuie SĂ SCAPI

Când aveam opt sau nouă ani am început să miros lumânările, iar după aceea am început să le gust, puţin câte puţin, ajungând să fac acelaşi lucru şi astăzi. Mâncatul de lumânări mă destresează, iar una întreagă îmi ajunge două săptămâni. Mănânc doar câte puţin din ea, atunci când nu se uită nimeni„, a declarat Adele.

Cele două femeie suferă de boala Pica, iar cei bolnavi simt o poftă nebună de a mânca produse cu o valoare nutriţională scăzută sau chiar fără valoare nutritivă. Cu toate acestea, sora sa a început să aibă simptomele bolii mai târziu, după ce a rămas însărcinată.

Citeşte şi Ciudăţenie medicală: Băiatul care îşi mănâncă dormitorul

Am început să poftesc la lucruri care miroseau a vechi, cum ar fi biletele de autobuz. Ulterior am regăsit mirosul într-o carte veche şi de acolo nu m-am mai putut opri. Cu cât este cartea mai veche, cu atât este mai gustoasă. Pentru mine este ca şi cum aş mânca un baton de ciocolată„, a recunoscut Anita.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!