Boala de care suferă Răzvan Fodor: „Am ajuns la spital, m-au pus direct pe pat şi mi-au spart venele”

Boala de care suferă Răzvan Fodor. Actorul s-a deschis în faţa fanilor şi a vorbit despre problema de sănătate cu care se confruntă de ani de zile și care îi dă mari bătăi de cap. Deşi în faţa oamenilor afişează mereu un zâmbet pe chip, viaţa acestuia nu a fost întotdeauna uşoară.
Alina Costache
10 ian. 2022, 16:30
Boala de care suferă Răzvan Fodor:
Boala de care suferă Răzvan Fodor

Boala de care suferă Răzvan Fodor. Acesta se luptă de ceva timp cu astmul, boala cu care a învăţat să trăiască. Actorul a mărturisit faptul că boala l-a făcut să trăiască situaţii limită din care nu a crezut că va scăpa cu bine. Mai exact, de câteva ore acesta a ajuns pe mâinile medicilor de urgenţă cu saturația chiar mai mică de 70.

Boala de care suferă Răzvan Fodor

Eu de 6-7 ori am ajuns la spital, în criză foarte nasoală. Cel mai jos am avut 68-70 saturația. Numai că la asmatici trece cu hidrocortizon și cu adrenalină, intravenos. Panica, frica, suferința pe care le trăiești că nu poți să respiri, astea trebuie transmise.

Am ieșit odată din bar, panicat, am luat-o ușor la fugă spre spitalul Floreasca, deși nu se face treaba asta ca asmatic. Am ajuns în 30 de secunde, am intrat acolo și nu mai puteam să pronunț nimic. M-au pus direct pe pat, mi-au spart venele…”, a povestit Răzvan Fodor într-un podcast.

Citeşte şi: Răzvan Fodor, detalii picante din relația cu soția. Cum a cunoscut-o pe Irina și de ce l-a respins prima dată

Răzvan Fodor, secretele unui mariaj ca-n filme

Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai invidiate cupluri din showbiz-ul autohton. Spre surprinderea tuturor, relația dintre ei s-a dovedit a fi foarte longevivă. Cei doi sunt împreună de 14 ani și sunt căsătoriți de puțin de peste un deceniu.

Razvan și Irina sunt fericiții părinți ai unei fetițe. Fodor a vorbit despre elementele esențiale într-un mariaj. Vedeta a menționat că petrece mult timp liber cu soția sa, iar comunicarea dintre ei joacă un rol foarte important.

Eu sunt mai fătălău așa. La început, când a plecat cu Asia, am niște derbedei de-ai mei de prin Berceni, care mi-au zis: ce-ți merge, doar tu cu fie-ta, ai băgat-o la culcare, dai drumul la șpriț, umpli curtea. Dar eu îi simt lipsa. E tovarășa mea de viață, e tovarășa mea de pahar, ne întindem cât poate să ducă și ea, până la 1 jumătate, 2”, a povestit Răzvan, potrivit Antena Stars.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri