Bob Dylan, inculpat în Franţa. Află ce a făcut artistul

Cântăreţul american Bob Dylan a fost inculpat de justiţia franceză pentru 'insultă' şi 'instigare la ură' faţă de croaţi după un interviu de presă în care îi compara cu naziştii, a precizat luni o sursă judiciară, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
02 dec. 2013, 20:33
Bob Dylan, inculpat în Franţa. Află ce a făcut artistul

Cântăreţul a fost audiat şi inculpat, cu ocazia trecerii sale la mijlocul lunii noiembrie pe la Paris, unde a susţinut mai multe concerte şi a fost decorat cu Legiunea de Onoare de către ministrul culturii Aurélie Filippetti.

Bod Dylan a fost audiat în urma unei plângeri a Consiliului reprezentativ al comunităţii şi instituţiilor croate din Franţa (CRICCF). Această organizaţie viza afirmaţiile făcute de cântăreţ într-un interviu, tradus din engleză şi publicat în octombrie 2012 în ediţia franceză a revistei Rolling Stone.

În acest interviu, axat în special pe angajamentul său istoric în mişcarea pentru drepturile civice ale persoanelor de culoare, Bod Dylan declara: ‘Dacă ai (ceva de) Ku Klux Klan în sânge, negrii pot să simtă, chiar şi astăzi. La fel cum evreii pot să simtă sângele nazist şi sârbii, sângele croat’.

Cazul va fi judecat de secţia specializată în delicte de presă a tribunalului corecţional din Paris.

Intervievat de AFP, un reprezentant al Sony-BMG Music France, casa de discuri a celebrului cântăreţ de folk, a declarat: ‘Nu ştim nimic în legătură cu acest lucru’. Contactat de AFP, un responsabil al CRICCF nu a vrut să facă niciun comentariu pentru moment.

VEZI ŞI „Tempest”, noul album al cântăreţului Bob Dylan, va fi lansat în septembrie

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
„Război” în AUR după ce George Simion și Anamaria Gavrilă au anunțat că vor candida la prezidențiale. „Cea mai cumplită trădare”
Capital.ro
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Playtech.ro
Cine este Anamaria Gavrilă, candidata POT la prezidenţiale. Controversele în care a fost implicată
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Cazul Călin Georgescu, explicat de un profesor de drept: Faptul că a fost blocat nu ar trebui să fie un prilej de euforie infantilă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
2025, an special pentru creștini. Ce se va întâmpla de Paști
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Tragedie pe DN 59 A! Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp electric
Cancan.ro
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Reguli stricte pentru proprietari și chiriași: Poți primi amendă începând cu 10 iunie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?