Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.
Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: „apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh”, „pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica” si pentru ca „prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor”.
Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.