Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este pentru prima dată în istoria revizuirii constituţiilor din UE când preşedintele unei comisii de revizuire a Constituţiei „nu are nicio tangenţă cu domeniul constituţional”.
„Simplul fapt că, temporar, ocupă scaunul de preşedinte al Senatului nu are nicio legătură cu calitatea de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei, funcţie care trebuie să fie una de specialitate, să fie capabil să facă o incursiune în dreptul comparat, pentru a propune soluţii de modernizare a sistemului constituţional. Domnul Antonescu are abilităţi şi competenţe în alte domenii, dar cu siguranţă nu le are în domeniul în care a fost propus, de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei”, a spus Boc.
Premierul Victor Ponta declara, marţi, că susţine ideea ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să coordoneze comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, precizând că acesta poate acoperi „politic” această dezbatere, atât ca preşedinte al Senatului, cât şi ca viitor candidat la prezidenţiale.
La rândul său, Crin Antonescu afirma că în ceea ce priveşte conducerea unei comisii de revizuire a Constituţiei, faptul că nu este jurist este „o falsă problemă”, precizând că revizuirea Legii fundamentale este „o lucrare politică” şi nu un act notarial.