Emil Boc – premier demis în 2009, premier demisionar în 2012

De profesie jurist, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, ascensiunea politică a lui Emil Boc a început în 2000 când a fost ales deputat şi şef al organizaţiei judeţene din Cluj a PD. În 2002, devine lider al grupului PD din Cameră, iar în 2003 unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Băsescu, din postura de preşedinte executiv al PD.

Emil Boc a făcut parte ca preşedinte al PD din troica pe care Boc-Blaga-Videanu pe care Traian Băsescu a lăsat-o la conducerea partidului în 2005, după ce a câştigat preşedinţia României, la finele lui 2004. În campania electorală din 2008, PD transformat în PDL l-a anunţat pe Theodor Stolojan drept candidat la şefia Guvernului, Stolojan fiind de altfel desemnat de către preşedintele Băsescu ca premier.

Însă după retragerea neaşteptată şi încă neelucidată complet a acestuia, Emil Boc a fost nevoit de contextul politic să renunţe la mandatul de primar al Clujului, post pe care îl  pentru a fi instalat oficial prim-ministru la 22 decembrie 2008. Mai mult, rezultatul strâns al alegerilor parlamentare şi refuzul PNL de a intra într-un guvern cu PDL fără ca Tăriceanu să fie prim-ministru a făcut ca democrat-liberalii să fie nevoiţi să intre în guvern cu PSD.

Convieţuirea cu social-democraţii s-a dovedit dificilă, pe măsură ce se apropiau alegerile prezidenţiale de la finele lui 2009. Ruptura de PSD s-a produs când ministrul de Interne, Dan Nica, a declarat în septembrie 2009 că alegerile prezidenţiale urmau să fie fraudate. Emil Boc l-a revocat atunci din funcţie invocând creşterea nivelului infracţionalităţii. În replică, PSD a refuzat să desemneze un înlocuitor şi şi-a retras miniştrii din cabinet.

Alte articole

Rezultate alegeri locale 2024 Cluj-Napoca: Emil Boc a câștigat al șaselea mandat de primar

Schimbare istorică. După ce am scăpat de dosarul cu şină şi ştampilă, documentele de stare civilă vor fi şi în format electronic

Fără susţinere parlamentară suficientă, primul guvern Boc a fost demis prin moţiune de cenzură la 13 octombrie 2009, o premieră în politica românească de după 1989. Tentativele preşedintelui Băsescu de a instala un nou guvern până la scrutinul prezidenţial au fost sortite eşecului. Cabinetul lui Lucian Croitoru nu au primit suficiente voturi în Parlament pentru fi instalaţi la Palatul Victoria. L-a desemnat apoi pe Liviu Negoiţă, dar acesta nici n-a mai ajuns în faţa Parlamentului.

Realegerea lui Băsescu a facilitat formarea unei noi coaliţii de guvernământ compusă din PDL, UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi grupul independenţilor care se va transforma ulterior în UNPR. Astfel, Boc a fost însărcinat cu constituirea unui nou guvern, votat de către Parlamemt pe 23 decembrie 2009.

Popularitatea celui de-al doilea cabinet Boc a intrat pe o pantă descendentă din primăvara anului 2010, pe fondul adoptării unor măsuri dure de austeritate, printre care reducerea salariilor cu 25% în sectorul bugetar. Măsurile de reformă din mai multe domenii, printre care educaţie, sănătate şi fiscalitate au accentuat acest proces.

Ca o măsură de limitare a dimensiunii nemulţumirilor, în septembrie 2010 a fost efectuată o remaniere, ocazie cu care au fost eliminaţi din Executiv, prin demisie, „garda veche” a partidului, formată din tripleta Blaga-Videanu-Berceanu. La un moment dat, preşedintele Băsescu a susţinut chiar şi schimbarea premierului ca măsură de revigorare a încrederii în actul de guvernare şi în PDL, însă propunerea nu a avut susţinerea majorităţii democrat-liberalilor.

Nemulţumirile populare au ajuns într-o nouă fază în ianuarie 2012, când proiectul de Lege a sănătăţii şi disputa televizată dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat a generat proteste de stradă în mai toate oraşele mari ale ţării. Treptat, mai mulţi lideri ai PDL s-au pronunţat în favoarea schimbării lui Boc, chiar dacă preşedintele Băsescu spunea, cu numai câteva zile în urmă, că Emil Boc va rămâne partenerul său în modernizarea statului.

Şi astfel, în 6 februarie 2012 Emil Boc a demisionat din funcţia de prim-ministru al României.