Bodog a aprobat ordinul privind modul de implementare a acţiunilor pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri grave

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a aprobat Ordinul care prevede modul de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților cu arsuri grave, în cadrul programului de acțiuni prioritare (AP-ARSURI) care asigură fondurile necesare pentru cazurile de mari arși, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății (MS).
Filip Stan
13 dec. 2017, 15:09
Bodog a aprobat ordinul privind modul de implementare a acţiunilor pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri grave

Acțiunile prioritare (AP-ARSURI) sunt elaborate, derulate și finanțate de MS și se implementează prin unități sanitare care au în structură secții/compartimente de Arsuri cu expertiză în domeniu, conform Ordinului aprobat.

„Programul AP-Arsuri asigură acoperirea costurilor tratamentului urgențelor majore ale pacienților cu arsuri grave, care sunt de regulă costisitoare și nu pot fi acoperite din finanțarea unităților sanitare în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări. Ordinul prevede reguli clare pentru derularea acestui program, pentru care sunt prevăzute fonduri în cadrul bugetar de anul viitor”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății.

Pentru perioada 2017-2019 va fi constituit un colectiv de lucru format din specialiști în specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă (Colectivul de Lucru al AP-ARSURI), a cărui componență va fi aprobată prin ordin de ministru, pe baza propunerilor înaintate de către Comisia de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă a MS. Secretarul de stat care are în coordonare AP-ARSURI și șeful Serviciului medicină de urgență al MS sunt invitați permanenți ai CL-ARSURI.

La nivelul spitalelor, derularea și monitorizarea AP-ARSURI se va realiza de către un coordonator local desemnat de managerul unității sanitare, care poate fi șeful de secție sau un alt medic din cadrul structurii care derulează AP-ARSURI.

Finanțarea AP-ARSURI din bugetul MS se va face lunar, pe baza cererilor fundamentate de coordonatorii locali ai unităților sanitare incluse în AP-ARSURI.

Sumele alocate pentru AP-ARSURI sunt cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli ale direcțiilor de sănătate publică și ale unităților sanitare și se utilizează numai potrivit destinațiilor stabilite.

Sunt considerați pacienți critici pacienții cu arsuri de gradul 2 pe o suprafață mai mare de 10%, arsuri la față, scalp, mâini, picioare, organe genitale, perineu, articulații mari, arsurile de grad 3 indiferent de suprafață, arsurile electrice, arsurile chimice, arsurile cu suspiciune de leziuni ale căilor inhalatorii, cele asociate cu traumatisme concomitente, precum și cele suferite de pacienți cu risc (bătrâni, diabetici, cardiaci, etc.).

Ordinul a fost aprobat de Bodog în urma reanalizării proiectului inițial al ordinului de ministru pus în transparență publică în 2016, dar retras în scurt timp, din care Comisia de specialiști a MS a eliminat o serie de prevederi nespecifice pentru tratamentul marilor arși și care nu se puteau aplica.

MS reamintește că, pentru tratarea în condiții optime a pacienților cu mari arsuri, va înființa patru centre de Mari Arși în București (două centre), Timișoara și Tg. Mureș.

Ministerul Sănătății derulează în prezent procedură de selectare a consultantului care va elabora studiile de fezabilitate și proiectele celor patru centre, care vor fi finanțate în cadrul proiectului derulat cu Banca Mondială.

Citeşte şi Vlad Voiculescu: Mult blamata taxă clawback este singura metodă prin care statul a ţinut sub control cheltuielile pe medicamente

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța