Bodog: Infecţiile nosocomiale nu sunt caracteristice doar sistemului de sănătate din România, la noi sunt foarte mult mediatizate

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat duminică, într-o emisiune la Digi 24, că infecţiile nosocomiale nu sunt caracteristice doar sistemului de sănătate din România, doar că în ţara noastră sunt foarte multe mediatizate, motiv pentru care, în noua lege a sănătăţii, are în vedere introducerea unui program de combatere şi de prevenire a acestora.
Iulian Tudor
07 mai 2017, 11:49
Bodog: Infecţiile nosocomiale nu sunt caracteristice doar sistemului de sănătate din România, la noi sunt foarte mult mediatizate

„Aceste infecţii nosocomiale nu sunt caracteristice doar sistemului de sănătate din România, la noi sunt foarte mult mediatizate, dar, chiar zilele trecute, am primit un caz din Germania în care o secţie s-a închis tocmai pentru o astfel de situaţie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.

Citeşte şi Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, l-a numit pe medicul David Daviţoiu în funcţia de manager al Spitalului Pantelimon

El a mai spus că, în noua legislaţie a sănătăţii care va fi gata până la sfârşitul acestui an, va fi introdus un program de combatere şi prevenire a infecţiilor nosocomiale.

„În ceea ce priveşte infecţiile nosocomiale, au existat mai multe abordări şi, în momentul de faţă, şi eu sunt preocupat de a alege o altă abordare. La un moment dat, spitalele care raportau infecţii nosocomiale puteau beneficia de un program care să le ajute în a combate aceste infecţii sau în a le preveni. Ăsta este unul dintre punctele care trebuie să îl schimbăm în ceea ce priveşte noua legislaţie a sănătăţii care va fi gata până la sfârşitul acestui an, să introducem un astfel de program de combatere şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale”, a conchis Florian Bodog.

DailyBusiness
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cum arată Vulpița, la cinci ani de când nu mai apare la televizor! Este de nerecunoscut
Fanatik.ro
Orașul din Europa cu plaje superbe și prețuri accesibile. Se află într-o țară vizitată de mulți români vara
Capital.ro
O stea a filmelor s-a stins. A fost cu adevărat o legendă. Va rămâne un reper în istoria televiziunii și muzicii
Playtech.ro
Cum se face amiabila în 2025, dacă ai lovit mașina. Actele necesare și condițiile ce trebuie îndeplinite
DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Adevarul
George Simion anunţă că AUR are un nou consilier pe relaţii externe. Cine este
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Greșeala banală care îți poate compromite telefonul. Cum să o eviți
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Teodora Marcu, părăsită la altar de Robert Wolf? Fosta concurentă ar fi pierdut mai multe sarcini în relația lor: „Monstrul din mine lovea pentru a doua oară năprasnic”
Cancan.ro
Robert Lupu a făcut publică AVENTURA lui cu Teodora Marcu, înainte de tragedie. Ce mesaje rușinoase îi trimitea lui Alex, soțul victimei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXA care dispare din România. Se elimină de azi, 2 iunie. Devine gratuit pentru proprietarii de casă și teren
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
FOTO: Sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei a fost ridicat de Alex Marcu și depus la capela din Cosmopolis. Soțul tinerei este devastat de durere
MediaFlux
Scenariul unui război NATO – Rusia, tot mai aproape. Avertisment din Germania: „Trebuie să fim gata de luptă”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vara bate la ușă: concediul de odihnă și drepturile tale legale în 2025