Bodog spune că se caută soluţii pentru medicii care au luat Rezidenţiatul, dar nu au post

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii medicilor care au obţinut punctaj de promovare la concursul de Rezidenţiat din anii 2015-2017, dar nu au post, ministrul informându-i asupra demersurilor de identificare a unor soluţii optime pentru ca ei să profeseze.
Filip Stan
29 dec. 2017, 17:44
Bodog spune că se caută soluţii pentru medicii care au luat Rezidenţiatul, dar nu au post

Susţin şi sprijin orice medic care doreşte să muncească în ţara sa pentru pacienţii români şi pentru sistemul nostru de sănătate. Însă Rezidenţiatul este un concurs, nu un examen, având o limită de locuri/posturi corelate cu capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi cu resursele financiare alocate. Anul acesta am primit aprobare de suplimentare cu 95 de locuri pentru domeniul medicină. Dar cred că cel mai important acum pentru dumneavoastră este să vă dăm posibilitatea să vă angajaţi în sistem. Pacienţii din unităţile sanitare publice şi cabinetele medicale au nevoie de expertiza dumneavoastră şi am început discuţiile cu toţi factorii de decizie implicaţi pentru identificarea unor soluţii optime„, a declarat Florian Bodog, conform unui comunicat transmis AGERPRES.

Ministrul le-a comunicat medicilor că şi în prezent există cadrul legal care oferă posibilitatea absolvenţilor facultăţilor de medicină care nu devin medici rezidenţi să desfăşoare activitatea ca medici cu competenţe limitate în cabinetele medicilor de familie, unităţi sanitare, dispensare, sub îndrumarea unui medic cu drept de practică.

„Am solicitat deja Colegiului Medicilor din România sprijinul pentru îmbunătăţirea cadrului legal astfel încât absolvenţii care au obţinut punctaj de promovare la concursul de Rezidenţiat să poată desfăşura activităţi medicale cu competenţe limitate în zone defavorizate/izolate, centre de permanenţă. Intenţionez să am o discuţie pe această temă cu preşedintele CMR‘, a mai spus ministrul sănătăţii, citat în comunicat.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a început să identifice soluţiile legale pentru ca aceşti medici să poată fi încadraţi în compartimentele (de exemplu – epidemiologie, igienă, laborator de analize) cu deficit de personal din direcţiile de sănătate publică.

Citeşte şi REZIDENŢIAT 2017. Anunţ important pentru rezidenţii care au ales loc sau post cu pregătire în Bucureşti

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Orașul fantomă al României era motorul economiei țării, dar acum a ajuns o ruină. Doar câteva familii mai locuiesc acolo
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri