Fostul ministru al Finanțelor Decebal Traian Remeș a încetat din viață vineri, la vârsta de 70 de ani. Într-o intervenţie telefonică la România TV, analistul politic Bogdan Chireac a vorbit despre prima amintire a sa despre ministrul Remeş.
„În 1999, când NATO atacase Iugoslavia, România era în încetare de plăți și atunci, alături de Mugur Isărescu, a făcut un miracol”, a spus Chireac la România TV.
Analistul politic a precizat că Decebal Traian Remeş a fost „un om greu încercat”.
„Un om care a fost mânjit de sus până jos, dar a trăit suficient să-și regăsească dreptatea și să aducă adevărul la lumină. Deci faptul că a câștigat procesul cu DNA-ul de atunci, faptul că a câștigat procesul cu TVR-ul- care-i făcuse praf imaginea, în opinia mea sunt lucruri extraordinare. Acolo, sus, unde a plecat măcar s-a dus liniștit. Poate neîmpăcat, ținând seama de fărădelegile care i s-au comis, dar împăcat cred că este”, a menţionat Bogdan Chireac.