„Am venit la Târgu Mureș de Ziua Națională a României pentru că Târgu Mureșul trebuie să reprezinte leagănul românismului în Transilvania și nu pot să merg în altă parte decât sub umbra lui Avram Iancu (la statuia lui Avram Iancu, n.r.), cel mai mare erou al românilor. Nu am dorit să șocăm, am dorit să transmitem un mesaj de „La mulți ani, România!”, „La mulți ani, românilor!” și să dăm semnalul că toți românii trebuie să luptăm în momentele critice pe care astăzi la traversează națiunea română, pentru unitate și pentru a ne păstra suveranitatea și independența”, a declarat Bogdan Diaconu,citat de Agerpres.
Președintele PRU, secretarul general al partidului, Horațiu Șerb și candidații formațiunii la Senat și Camera Deputaților au organizat, joi, un marș în centrul municipiului Târgu Mureș, între Piața Victoriei și statuia lui Avram Iancu, scandând „România Unită!”.
Membrii PRU au depus coroane de flori la statuia lui Avram Iancu și și-au manifestat nemulțumirea față de decizia Instituției Prefectului — Județul Mureș de a nu permite formațiunilor politice depunerea de coroane de flori în cadrul ceremoniei oficiale.
În timpul vizitei la Târgu Mureș, Bogdan Diaconu s-a întâlnit cu membri și simpatizanții partidului din Târgu Mureș, Cristești, Reghin și Luduș.