Bogdan Trif: Turismul în România a mers, de multe ori, din inerţie, chiar ”după ureche”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, joi, într-o vizită efectuată în judeţul Dâmboviţa, că până acum turismul în România a mers, de multe ori, din inerţie, chiar ''după ureche'', şi a subliniat importanţa realizării unei strategii în acest domeniu.
Romania TV
31 mai 2018, 15:32
Bogdan Trif: Turismul în România a mers, de multe ori, din inerţie, chiar ''după ureche''

”Este primordial să avem o strategie integrată în domeniul turismului. Până acum turismul în România a mers, aşa, de multe ori, din inerţie, unii spuneau chiar ‘după ureche’, pentru că avem o ţară bogată şi vrem nu vrem avem un număr de turişti care vin pentru că au ce să vadă în România. Dar, ca toate ţările care îşi doresc ca turismul să devină unul dintre motoarele de dezvoltare a economiei, trebuie să avem o gândire strategică. Cu alte cuvinte, o strategie, care să ne dea direcţia pe termen scurt, mediu şi lung. Am semnat acum două luni de zile un contract în acest sens cu Banca Mondială, astfel că până la sfârşitul anului o să avem acea strategie făcută în mod profesionist”, a precizat ministrul Bogdan Trif.

Acesta a vorbit şi despre necesitatea promovării online, susţinând că se vor face ghiduri turistice ce pot fi accesate prin intermediul unei aplicaţii.

”Sunt în procedura de licitaţie, fondurile sunt bugetare, din bugetul Ministerului Turismului. O să avem pe fiecare judeţ exact toată oferta turistică, ofertă care poate fi interconectată la toate ofertele turistice ale celorlalte judeţe, astfel încât să avem o imagine de ansamblu a tuturor obiectivelor turistice din România şi care să poată fi accesată de oricine şi, mai ales, din orice parte a globului”, a precizat ministrul Bogdan Trif.

Ministrul Turismului spus că nu sunt estimate la acest moment costurile realizării acestei aplicaţii şi a ghidurilor turistice ce vor fi accesate prin intermediul ei, stadiul proiectului fiind procedura de selecţie.

”Nu presupune un site, o să fie doar o aplicaţie care să poată să fie promovată pe un site şi ne dorim foarte mult să poată fi descărcată şi pe telefoanele mobile, care ştiţi foarte bine sunt utilizate de toată lumea acum. O să fie un ghid turistic extrem de facil, cu imagini, astfel încât oamenii să îşi dea seama cât mai bine de oferta fiecărui judeţ, fiecărei destinaţii turistice în parte. Suntem în procedura de selectare, o să fie o procedură transparentă, publică, o să vedem cât va costa”, a spus ministrul Trif.

Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a fost prezent, joi, în judeţul Dâmboviţa, unde s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean cu autorităţi locale, parlamentari de Dâmboviţa şi investitori din turism, apoi a vizitat obiective turistice din municipiul Târgovişte. Ministrul a mai fost prezent în staţiunea balneo-climaterică Pucioasa şi în staţiunea Padina-Peştera, care în martie anul acesta a devenit staţiune de interes naţional.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster