Boldea: Am fost terfelit, sunt victima unei telejustiţii, s-a dorit răstignirea mea

Deputatul Mihail Boldea a susţinut, luni, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că este nevinovat, că viaţa sa socială, politică şi intimă i-a fost terfelită, el declarându-se victima unei "telejustiţii".
Romania TV
02 apr. 2012, 11:50
Boldea: Am fost terfelit, sunt victima unei telejustiţii, s-a dorit răstignirea mea

Avocatul lui Boldea a spus că politicianul doreşte să facă declaraţii complete despre acuzaţiile din dosar şi despre plecarea sa, afirmând că există o presiune mediatică şi „un anumit mod de a prezenta activitatea infracţională şi viaţa inculpatului”.

„Se poate ajunge la lezarea vieţii intime şi a demnităţii clientului meu„, a precizat avocatul.

Procurorul DIICOT de şedinţă a susţinut că nu poate fi admisă o asemenea solicitare pe motiv că este vorba de fapte contrapatrimoniului şi că astfel de fapte nu aduc atingere valorilor expuse de avocat, context în care instanţa supremă a respins ca neîntemeiată această cerere.

În continuare, Mihail Boldea a spus că este nevinovat şi că este prima declaraţie pe care o face în acest dosar.

Am fost terfelit, viaţa mea socială, intimă, familială şi politică au fost terfelite. Sunt victima unei telejustiţii şi a presiunilor mediului politic şi a mass-media care au dorit răstignirea mea„, a declarat Boldea.

Deputatul Mihai Boldea a cerut, luni, ca recursul privind arestarea sa preventivă să se judece în şedinţă secretă, întrucât publicitatea acesteia îi va aduce atingere vieţii intime şi demnităţii, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins solicitarea politicianului.

De altfel, procedura este ca şedinţa de fond, până la luarea măsurii arestării preventive, să fie judecată în şedinţă secretă, în timp ce recursul este dezbătut în şedinţă publică.

Luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme judecă recursul lui Mihail Boldea – adus în ţară în 27 martie din Kenya la scurt timp după ce acuzaţi în acelaşi dosar au fost reţinuţi de procurorii DIICOT – faţă de arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Modul în care a plecat Boldea – deşi la momentul respectiv, 17 martie, beneficia de imunitate – a declanşat anchete interne în cadrul DIICOT.

În 20 martie, Camera Deputaţilor a emis eviz de reţinere, percheziţie şi arestare în cazul deputatului Boldea (fost PDL).

În 23 martie, Boldea a contactat ziarişti spunându-le că se află în Congo şi că vine singur în ţară, nefiind nevoie să vină Poliţia după el.

Boldea fusese dat în urmărire, după ce Înalta Curte de Casaţie emisese un mandat de arestare în lui lipsă.

În 25 martie, Boldea a cerut asistenţă judiciară la Consulatul din Nairobi (Kenya), ulterior fiind adus, sub escortă, cu un avion în ţară, unde a fost încarcerat.

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
George Simion, atac devastator la adresa lui Gigi Becali: „Eu mă sfătuiesc cu Călin Georgescu, nu cu oameni corupţi!”. Reacţia patronului FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Adio, George Simion! S-a aflat cine îl manevrează, de fapt, pe liderul AUR: Credeam că e deștept
Playtech.ro
Cea mai mare țară din lume fără niciun râu: este de 9 ori mai mare decât România
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
Șansele lui George Simion la CCR. Anunțul liderului AUR de a contesta alegerile, analizat de experți
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Anca Alexa
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
Becali: Simion e pe substanțe. Primește ordine de la Viena
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Ce pretenții are Jennifer Lopez pentru concertul din București: Apă de izvor și mâncare bio, plus o maseuză la discreție
Cancan.ro
BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU scăpăm de Călin Georgescu. Traian Băsescu a pornit cutremurul: Rămâne în ecuație!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 4 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Contestație surpriză la CCR: un jurist cere anularea turului doi al alegerilor prezidențiale. Decizia, așteptată miercuri
MediaFlux
Gigi Becali îl desființează pe George Simion: „Bagabontule, asta-i Țara Românească, nu pădurea ta!”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului