Bolile coloanei vertebrale, la copii. Ce e de făcut pentru a le preveni şi trata

Maladiile spinale – bolile coloanei vertebrale – apar tot mai des în diagnosticul tinerilor, al adolescenților, al copiilor de vârste mici, chiar.
Romania TV
13 iul. 2018, 08:10
Bolile coloanei vertebrale, la copii. Ce e de făcut pentru a le preveni şi trata
O cauză unanim acceptată pentru îndesirea acestor cazuri o reprezintă folosirea computerului, a tabletei, chiar și a telefonului mobil, pentru timp îndelungat și stând în poziții defectuoase.

A trecut demult vremea copilului care-și petrecea vacanțele la țară la bunici și, în restul anului, între blocuri, la joacă, având cheia legată la gât. Care sunt principalele afecțiuni care se întâlnesc la aceste grupe de vârstă aflate încă în creștere? Răspunsul îl primim azi de la dr. Georgiana Nedelea, medic specialist în ortopedie-traumatologie, doctor în medicină și chirurg.

– Sunteți medic specialist în chirurgie ortopedică și în traumatologie, sunteți doctor în științe medicale, sunteți considerată unul dintre cei mai avizați cunoscători ai maladiilor spinale. Ar trebui să ne oprim asupra acestei grupe de boli care afectează și vârstele foarte tinere. Copiii noștri stau toată ziua aplecați deasupra computerului, nu mai este doar poziția greșită la scris de pe vremuri, e mai mult decât atât și iată că apar toate acele deformații ale coloanei, de la cifoză la scolioză… din cauza mersului, a așezării incorecte sau chiar a poziției în timpul somnului.. maladii ale secolului, nu?

– Sunt, de bună seamă. Maladiile spinale sunt un flagel al mileniului pe care îl trăim. Nu ucide, dar deformează și provoacă durere. Credem că trebuie să învinovățim stilul de viață – mereu la computer și tabletă – al tinerilor și copiilor de azi doar pentru afecțiuni ale vederii. Dar, de fapt, efectul asupra sănătății noastre, pe termen mediu și lung, e mai complex. Să ne gândim că întregul sistem oste-articular este, de fapt, un sistem de pârghii care ne ajută să ne deplasăm, să adoptăm diferite poziții și, uneori, dacă este suficient de puternic, acest sistem de pârghii ne poate salva dintr-un pericol grav: să ne gândim că de capacitatea noastră de a rămâne fixați într-un loc, de a ne susține în atârnare ori de a fugi din fața unui pericol poate să depindă, la un moment dat, însăși existența noastră. Trebuie să avem grijă de acest sistem complex de oase – fie că vorbim de membre ori de coloană – așa cum ai avea grijă de un mecanism de roți pe care îl ungi, ca să nu ruginească, sau căruia îi verifici dinții de fier, să nu se fi rup sau îndoit.

Maladiile spinale la copii au nevoie de un program de screening național

– În copilăria mea se punea foarte mult accent pe practicarea unui sport. Azi, parcă nici în școli nu se mai face mișcare, ca altădată. Și atunci, care este rolul familiei, al doctorului pediatru și al ortopedului, pentru ca generațiile viitoare să nu ia drumul înapoi?

– E simplu. Părinții trebuie să facă pentru copiii lor un program corect și echilibrat. Nu se poate să-și petreacă toată ziua la birou, citind și nici toată ziua la calculator. Trebuie să aibă program de sport, activități fizice. Un copil cu o activitate fizică normală nu are nevoie de suport special sau de îndrumare specială, legat de coloană. Nu trebuie să facă kinetoterapie sau înot… trebuie, pur și simplu, să aibă 2-3 ore pe zi în care se joacă, aleargă și desfășoară o activitate fizică normală. 

Citește mai departe aici despre Bolile coloanei vertebrale, la copii

Spynews
Imagini dureroase de la înmormântarea Denisei, una din fetele ucise în Constanța. Tânăra a fost condusă pe ultimul drum | FOTO
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Deși mulți turiști o consideră spectaculoasă, “are multe orașe urâte, nu te simți în siguranță noaptea”
Capital.ro
Boala care te lasă fără permis. NU îți mai reînnoiește permisul de conducere
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ cu Simona Halep. S-a afișat public cu noul iubit? Nu se mai ascunde
DailyBusiness
Unde câștigi cel mai bine în Europa. Iată ce înseamnă un salariu bun
Adevarul
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită pe 14 septembrie. Ce nu trebuie să faci în această zi
Spynews
Ce să nu faci de Înălțarea Sfintei Cruci. Sărbătoare importantă pentru creștini pe 14 septembrie
Spynews
Ce a apărut pe cer, în Eforie Nord! Fenomenul care pe mulți i-a speriat: "Ne privește Dumnezeu" / FOTO
Evz.ro
Cumpărarea de vechime în muncă. Ce prevede noua lege a pensiilor
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Cristina ICH i-a spart casa celei mai bune prietene: I-a furat soțul milionar! Ce a făcut nevasta înșelată 😲
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
Cine sunt femeile implicate în accidentul în care a murit Andrei Piedemonte, pilotul de curse. Acestea se luptă între viață și moarte
Capital.ro
Bani dați înapoi din pensiile recalculate. Decizie pentru românii care au primit pensii prea mari
StirileBZI
Poți avea un salariu de 5.000 de lei pe lună, chiar și fără studii superioare! Unde poți găsi aceste locuri de muncă
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Germania solicită amânarea directivei UE privind defrișările
MediaFlux
CASA de PENSII, ANUNȚ pentru PENSIONARI privind PROBLEMELE cu RECALCULAREA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...