Bollywood la bord! Compania Finnair a felicitat India în zbor, de Ziua Naţională VIDEO

Pasagerii aflaţi la bordul unui avion al companiei finlandeze Finnair ce zbura pe ruta Helsinki-New Delhi,  au avut parte de un adevărat spectacol inedit din partea personalului navei, care a salutat Ziua Naţională a Indiei prin dansuri ca la Bollywood.
Sânziana Stancu
28 ian. 2012, 14:27
Bollywood la bord! Compania Finnair a felicitat India în zbor, de Ziua Naţională VIDEO

Prestaţia artistică a personalului de zbor a fost înregistrată video şi a face în continuare senzaţie pe YouTube.

La început pasagerii au fost miraţi, apoi amuzaţi şi, în final, aproape molipsiţi de dansurile indiene interpretate atât de bine de personalul finlandez. Iniţiatoarea spectacolului a fost  Helena Kaartinen, o stewardesă finlandeză, care a dorit să le arate respect pasagerilor indieni.

„Am vrut să le arătăm pasagerilor indieni că finlandezii ştiu câte ceva despre cultura lor”, a declarat Helena, citată de New York Times. Ea a dezvăluit presei cum a pregătit toată coregrafia cu specialişti indieni. I-a cerut mai întâi ajutorul unui fost coleg indian, care este acum profesor de dans la Bollywood, iar el i-a recomandat un maestru coregraf indian, Manish Gawde, care s-a ocupat de pregătirea echipei.

Spectacolul a avut loc în data de 17 ianuarie. Înregistrarea a fost  postată pe Finnair’s YouTube în data de 26 ianuarie, ca să coincidă cu sărbătoarea naţională a Indiei. Până acum are peste 540.000 de vizualizări.


 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ajutor de la Guvern pentru românii cu probleme. Va fi gratis de la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu, umilință greu de îndurat. S-a văzut în direct la TV: Creier îmbuibat de alcool
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară