Bolnav psihic, cercetat după ce şi-a ucis cu pumnii colegul de salon

Un bolnav psihic, internat într-un spital din judeţul Maramureş, este cercetat în legătură cu uciderea, în 2 august, a unui pacient aflat în Secţia de psihiatrie a unităţii medicale. În aceaşi zi, un alt bolnav mintal a murit.
Romania TV
06 aug. 2012, 10:41
Bolnav psihic, cercetat după ce şi-a ucis cu pumnii colegul de salon

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă de învinuitul V.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. În aceeaşi cauză, se efectuează cercetări cu privire la moartea suspectă a numitului C. I. Z.”, precizează într-un comunicat de luni Ministerul Public, potrivit Mediafax.

Din primele cercetări a rezultat faptul că agresorul şi cele două victime sufereau de afecţiuni psihice, fiind internaţi în Secţia psihiatrie a unui spital din judeţul Maramureş.

Incidentul a avut loc pe secţia de psihiatrie a unităţii medicale. Un bărbat de 38 de ani s-a luat la ceartă cu un altul de 70 de ani. În momentul în care cadrele medicale au intervenit, un al treilea pacient i-a aplicat bărbatului mai în vârstă lovitura mortală. Când a văzut că omul pe care l-a lovit a murit, tânărul care a pornit cearta s-a prăbuşit secerat la pământ.

„Este vorba de câţiva pacienţi care au avut o altercaţie unul cu celălalt. Pacienţi agresivi, diagnosticaţi cu schizofrenie, s-au agresat şi între ei şi cu cadrele medicale. Am demarat instituirea unei comisii de urgenţă care se va ocupa pe linia internă de chestiunile respective”, a declarat Ovidiu Godja, director medical Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

Imediat după incident, rudele celor doi decedaţi au venit la spital.

În certificatele medicale de constatare a decesului eliberate de Serviciul Medico-Legal Judeţean, la concluzii se specifică faptul că victima a suferit o contuzie cerebrală difuză, traumatism cranio-cerebral acut iar C. I. Z. un stop cardio-respirator.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Care sunt orașele unde se vând case cu doar 1 euro. Proprietari pot deveni inclusiv românii, dar trebuie îndeplinite câteva condiții
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru cei care vor să se căsătorească în Italia. Fără acest act special, ceremonia nu este posibilă
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cutremur sâmbătă seară în România! În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Larry, celebrul motan din Downing Street, fură din nou atenția la întâlnirea cu Georgia Meloni
MediaFlux
Unii pensionari primesc 125 de lei în luna aprilie. Banii nu sunt însă pentru toată lumea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!