Bolnavii de hepatită C au acces greu la tratament

Strigăt de ajutor al bolnavilor de Hepatita C. Din 500 de mii de români bolnavi, doar puţin peste 1.800 au scăpat de virus, mulţi nu au auzit de tratament sau nu l-au primit. Fundaţia Renaşterea derulează o campanie de informare a românilor despre existenţa tratamentului, însă statul îngreuneză accesul la acesta.
Filip Stan
27 iul. 2016, 16:39
Bolnavii de hepatită C au acces greu la tratament

Doamna Adriana Afteni a fost diagnosticată în urmă cu 20 de ani cu Hepatita C. A reuşit să beneficieze de tratament abia când a ajuns în stare avansată, la ciroză. A depus actele din timp şi a fost la un pas să renunţe din cauza birocraţiei.

La insistenţele medicilor, femeia a continuat procedurile şi a început şi tratamentul. Săptămâna viitoare doamna Afteni împlineşte 68 de ani şi este fericită că poate zâmbi din nou.

Alte mii de pacienţi speră că vor fi salvaţi. Fundaţia Renaşterea îi încurajeză pe români să se testeze, iar cei care au virusul Hepatitei C să meargă la doctor şi să ceară tratamentul până nu e prea târziu. Mai multe asociaţii trag un semnal de alarmă asupra numărului mare de pacienţi bolnavi şi cer acces mai uşor la tratament.

  • APAH-RO solicită o strategie națională și un program național pentru hepatite

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită autorităților elaborarea unei strategii naționale dedicată hepatitelor și a unui program național pentru hepatitele virale, se precizează într-un comunicat al APAH-RO, transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit Agerpres, Asociația mai solicită și accesul la analize compensate integral pentru pacienții cu hepatită cronică virală și accesul la analize și terapii pentru acești pacienți.

Potrivit sursei citate APAH-RO a lansat săptămâna trecută, la Giurgiu, o serie de acțiuni dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor, care este pe 28 iulie. Campania, având sloganul ‘Vrem o viață fără hepatită’ urmărește ‘să atragă atenția autorităților pentru a de implica activ în acțiuni care trebuie să aibă drept scop final combaterea hepatitelor virale până în anul 2030, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)’.

Reprezentanții APAH-RO atrag atenția asupra faptului că ‘accesul la investigații este încă destul de greoi pentru foarte multe persoane’ și reafirmă necesitatea unui program național pentru Hepatite.

‘Necesitatea unui Program Național pentru Hepatite este o temă de actualitate pe care APAH-RO o susține încă din 2009. Hepatitele virale sunt boli infecțioase, fiind necesară depistarea acestora la timp pentru a preveni răspândirea infecției și pentru a putea să li se asigure o monitorizare corespunzătoare acestor pacienți. În cazul hepatitelor virale cronice, accesul la investigații și monitorizare poate fi îngreunat de faptul că există pacienți fără posibilitatea de a avea o asigurare de sănătate, iar multe analize sunt destul de scumpe, chiar și pentru pacienții asigurați. În cazul terapiilor inovatoare, pentru mulți pacienți accesul la tratament este încă blocat pentru că acestea nu sunt decontate decât pentru un segment limitat, doar în faze foarte avansate ale bolii, când calitatea vieții pacienților este deja grav afectată’, a declarat, potrivit comunicatului, președintele APAH-RO, Marinela Debu.

„Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor este prilejul prin care APAH-RO atrage atenția factorilor decizionali asupra condiției pacientului hepatic din România, în context european și mondial”, se afirmă în comunicat.

APAH-RO solicită autorităților ‘elaborarea unei Strategii Naționale dedicată Hepatitelor și a unui Program Național dedicat hepatitelor virale’, ‘extinderea urgentă a accesului la noile terapii în Hepatită C către toți pacienții, dar în special pentru cei aflați în stadii foarte avansate și cu fibroză 2 și 3’, ‘accesul la analize compensate integral pentru pacienții cu hepatită cronică virală și accesul la analize și terapii pentru pacienții amintiți, dar neasigurați’ și ‘posibilitatea introducerii markerilor virali în pachetul de bază de la medicul de familie’, mai precizează sursa citată.

APAH-RO anunță că activitățile dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor se vor desfășura în următoarele locații: 27, 28 iulie — Alexandria (Piața centrală, intervalul orar 9,00 — 12,00); Iași (Parcul Copou, intervalul orar 15.00-19.00); 27 iulie — Cluj-Napoca; 28 iulie — București (Parcul IOR — intervalul orar 15,00-19,00), Brașov (Piața Sfatului, intervalul orar 15,00-19,00).

În cadrul acțiunilor organizate, trecătorii vor avea ocazia să afle ce gândește un pacient de la depistare până la tratament, prin intermediul mesajelor ce apar pe puzzle și să afle informații despre hepatitele virale și nonvirale cu ajutorul voluntarilor și a materialelor informative care vor fi împărțite.

APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înființată în 2009, la inițiativa unui grup de pacienți din întreaga țară. Cu sloganul ‘Pentru drepturile tale!’, organizația militează pentru creșterea gradului de depistare și accesul la tratament.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Minivacanță de 3 zile în luna iunie pentru toți angajații din România! Când pică Rusaliile în anul 2025
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier