Bombă în sportul românesc. O echipă calificată în cupele europene, în pragul desfiinţării

Echipa de baschet masculin seniori a clubului CSM Ploiești a înștiințat, luni, Federația Română de Baschet că se retrage din ediția 2016-2017 a Campionatului Național de seniori. Totodată, echipa feminină de handbal CSM Ploieşti, nu se va prezenta la meciul de luni, cu HCM Roman, din cauza problemelor financiare. Ploieştencele sunt angrenate şi în cupele europene.
Filip Stan
19 sept. 2016, 12:42
Bombă în sportul românesc. O echipă calificată în cupele europene, în pragul desfiinţării

În cursul acestei dimineți, clubul a înștiințat Federația Română de Handbal în legătură cu dificultățile cu care se confruntă, anunțând că nu se va face deplasarea la Roman„, se arată în comunicat. În zilele următoare, se va lua o decizie în privința participării atât în Liga Națională, cât și în Cupa EHF, competiție în care echipa s-a calificat în turul al doilea, și ar urma să dea piept cu slovacele de la Iuventa Michalovce.

Sâmbătă, CSM Ploiești s-a impus în fața formației feroeze HC Neistin cu scorul de 31-20 (15-8), în manșa a doua a primul tur preliminar, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, deși a evoluat în același ”șapte” de la început până la sfârșit.

Tot luni, echipa masculină de baschet a clubului CSM Ploiești și-a anunțat retragerea din campionat din cauza dificultăților financiare.

CSM Ploiești trebuia să dispute luni, de la ora 19,30, primul meci din campionat, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania celor de la Dinamo București, dar ”criza financiară a făcut imposibilă atât organizarea partidei, cât și participarea ulterioară în competiție”.

CSM Ploiești promovare în Liga Națională și intenționa să continue tradiția multiplei foste campioane CSU Asesoft Ploiești.

Clubul reziliase joi contractele cu toți cei cinci jucători străini care semnaseră înțelegeri pentru sezonul 2016-2017 al Ligii Naționale, Darius Hargrove, Angel Nunez, Jovan Novak, Kyle Hunt și Nikita Mesceriakov.

DailyBusiness
Toți românii vor da năvală la Kaufland! 1 octombrie vine cu produse GRATIS
Spynews
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împlinit 6 ani de la nuntă. S-au căsătorit în Budapesta, intr-un cadru de vis
Bzi.ro
Smiley a rămas surprins de nepoata lui Adi de la Vâlcea, la Vocea României: „Mamă, ce apariţie!”
Fanatik.ro
Calendar Ortodox 1 octombrie 2024. Sărbătoare importantă pentru creștini ortodocși
Capital.ro
Anvelopele care devin interzise pe 1 octombrie. Șoferii vor fi sancționați
Playtech.ro
Brigitte Bardot, apariție ȘOC! Doamne cât de frumoasă era și cum a ajuns să arate ACUM, ți se rupe sufletul
DailyBusiness
Cea mai bună veste! Se poate cumula pensia cu salariul! Iată cum
Adevarul
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să aștepte 25 de ore pe coridorul unui spital din Londra
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
A venit iarna în România! Imagini cu stratul de zăpadă care s-a depus deja în mai multe zone / GALERIE FOTO
Spynews
Obiceiuri de Acoperământul Maicii Domnului. De ce să nu îți tunzi părul în această zi, potrivit unei vechi superstiții
Evz.ro
Un serial Netflix face furori, la două zile de la lansare. Fanii fac petiții
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
BREAKING | Octavian Chitiba a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 18 ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat azi
StirileBZI
Ce conține apa îmbuteliată din magazine: S-a aflat adevărul!
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Guvernul suedez și Democrații Suediei evaluează interzicerea cerșetoriei
MediaFlux
Se dă o PENSIE MAI MARE pentru acești vârstnici
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!