Bonuri de masă 2023. Schimbări în ceea ce priveşte comisioanele, anunţ oficial de la Guvern

Valoarea tichetelor de masă a fost majorată, începând cu data de 1 august 2023, la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 va urca la 40 de lei, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate de către Guvern. Comisioanele firmelor ar putea fi reduse.
Filip Stan
26 sept. 2023, 10:54
Bonuri de masă 2023. Schimbări în ceea ce priveşte comisioanele, anunţ oficial de la Guvern

Bonuri de masă 2023. Purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin a anunţat, luni, cu referire la proiectul privind măsurile fiscal bugetare aprobat de către Guvern, că bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, iar Ministerul Finanţelor trebuie să propună, într-o săptămână, un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, „taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive, va fi de 9%”, iar „pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale”, a mai precizat Constantin. El a mai spus că a fost eliminat şi pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale, pentru care acestea pot finanţa evenimente culturale sau sportive sau recreative.

Bani gratis de la stat. Când vor fi alimentate cardurile de alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei
„Faţă de forma lansată în consultare publică de Ministerul Finanţelor am să menţionez câteva modificări care trebuie precizate. Bonurile de masă vor fi acordate ca şi până acum, însă Ministerul de Finanţe are termen o săptămână pentru a propune Executivului un proiect de ordonanţă de urgenţă care va limita comisioanele implicate în acest proces de distribuţie a bonurilor de masă. De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale şi sportive, va fi de 9%”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de luni a Executivului.

Marcel Ciolacu explică de ce se elimină TICHETELE DE MASĂ. Motivul real ţine de comisioane

Bonuri de masă 2023. Acesta a adăugat, în ceea ce priveşte calculul impozitului pentru companiile multinaţionale, că „din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiţii, vor fi scăzute şi accizele care reprezintă, de asemenea, o taxă, iar impozitul va rămâne la 16 procente din profit, dar nu mai puţin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunţate mai devreme”.

„Pentru instituţiile de cultură cu mai puţin de 50 de angajaţi, oportunitatea de comasare va reveni autorităţilor locale. A fost, de asemenea, eliminat pragul de 2,5% din bugetul autorităţilor locale, pentru care acestea pot finanţa evenimente culturale sau sportive sau recreative. Pragul de 2,5% este însă din fondurile colectate în nume propriu la nivelul acestor autorităţi locale”, a completat Constantin.

Tichete de masă 2024, vouchere de vacanţă 2024. Schimbare de ultimă urmă la Guvern, ajutorul se plăteşte pe carduri restricţionate

Bonuri de masă 2023. Intenţia Guvernului de a elimina acordarea tichetelor de masă exclusiv sub forma cardurilor digitalizate şi de a le taxa cu 10% ar putea produce pierderi financiare semnificative economiei, dar şi bugetului de stat, în valoare de aproximativ 6 miliarde de lei, arată o analiză de specialitate, întocmită de o companie de consultanţă.

Astfel, conform calculelor Frames, firmele care oferă servicii de servire a mesei ar putea raporta o scădere a cifrei de afaceri de până la 30%, în timp ce la nivelul întregii economii efectele financiare negative sunt de o amploare şi mai mare, având în vedere că mulţi români folosesc tichetele de masă în magazinele alimentare.

Afacerea tichetelor de masă. Cele trei companii care s-au îmbogățit pe spatele a aproape trei milioane de români care beneficiază de aceste tichete

Valoarea tichetelor de masă a fost majorată, începând cu data de 1 august 2023, la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 va urca la 40 de lei, potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate de către Guvern.

Emiterea tichetelor a devenit o afacere profitabilă pentru cei care le emit, mai ales după ce au fost adăugate și alte tipuri, cum ar fi cele de vacanță, de grădiniță, culturale, sociale, etc. Acum, Executivul cere companiilor emitente să taie din comisioane. Avertismentul a fost transmis chiar de premierul Marcel Ciolacu, precizând că în caz contrar Cabinetul ia în calcul să renunțe la ele și să le dea angajaților tichete sub formă de bani.

Soluția pentru păstrarea actualului sistem de emitere ar fi ca aceste companii să își scadă comisioanele, atât la emitere, cât și la decontarea lor, la 1%. În prezent, companiile încasează un comision de 3% din valoarea bonurilor emise și de 3% de la decontarea lor.

Citește și: Anunțul momentului pentru români! De când va crește valoarea tichetelor de masă. Ciolacu: „Nimeni nu va pierde”

Totodată, firmele păstrează bonurile nefolosite, ceea ce înseamnă o altă sursă importantă de venit pentru companii. Firmele autorizate de Ministerul Finanțelor să emită tichete sunt Edenred Romania, Sodexo Pass Romania, Up Romania, Unicredit Bank și Banca Transilvania, dar cele care domină piața sunt primele trei.

„Este o propunere, pentru că aceste companii care emit aceste tichete au ajuns, totuși, la un comision destul mare din punctul meu de vedere – 3% la emitere, 3% la colectare – după informațiile pe care le am eu. Dacă nu înțelegem că nu putem să avem profit excepțional și poate încadrat și cu 1% (impozit – n.red.), și cu 2 angajați…  Eu astfel de șmecherii nu le mai accept și atunci voi lăsa alternativa”, a transmis Marcel Ciolacu.

Afacerea tichetelor de masă

Gabriel Biriș, consultant fiscal și membru fondator al companiei de consultanță fiscală Biriș Goran, a dezvălui dimensiunea acestei afaceri, după ce a realizat o analiză pe aveastă temă. Principalii trei jucători de pe piața emiterii tichetelor de masă au avut o cifră de afaceri cumulată de 350.400.000 de lei în 2021. În 2022 numerele vor fi mai mari, având în vedere comisioanele uriașe obținute din decontarea către supermarketuri a tichetelor sociale, comisioane mult mai mari decât cele pentru tichetele de masă sau a tichetelor cadou.

Conform aceleiași analize, în 2021, structura veniturilor celor trei companii emitente a fost următoarea:

  • Comisioane de la comercianți: 219.200.000 lei, adică 58% din total venituri;
  • Comisioane de la angajatori: 93.000.000 lei, adică 24,6% din total;
  • Venituri din tichete nereturnate: 36.400.000 lei, adică 9,6% din total;
  • Venituri din alte activități: 1.800.000 lei, adică 0,5% din total;
  • Venituri din dobânzi: 27.400.000 lei, adică 7,25% din total.

Pentru Sodexo Pass anul trecut a fost unul de excepție. Cu o cifră de afaceri care i-a crescut de la 121.353.113 lei la 172.242.663 lei (plus 41,94%), profitul net a înregistrat o creștere de peste două ori. Astfel, dacă în 2021 acesta a fost de 57.400.394 lei, anul trecut a ajuns la 123.352.432 lei (cu 218 angajați față de 202 în 2021).

Anul trecut compania a înregistrat o marjă de profit de 71%. Dacă în 2021 emitentul de tichete Edenred Romania SRL a raportat o cifră de afaceri de 146.987.069 lei, aceasta a urcat la 212.963.127 lei anul trecut (creștere cu 44.89%), iar profitul net a sărit de la 78.539.468 lei la 141.794.526 lei (creștere de aproape două ori).

Citește și: 61% dintre angajați sunt foarte îngrijorați de scăderea veniturilor şi impozitarea tichetelor de masă

În ceea ce privește marja de profit, aceasta a fost anul trecut de 66%. Această performanță a fost realizată cu numai 149 de angajați (față de 151 în 2021). Nici Up Romania nu se poate plânge că nu a avut un an bun. Cifra de afaceri i-a crescut de la 82.068.260 lei la 139.202.796 (creștere cu 69,62%), iar profitul net de la 17.624.940 lei la 52.524.049 lei (creștere de trei ori). Aceste creșteri spectaculoase au fost obținute cu 157 de angajați, după ce în 2021 numărul lor a fost de 161. Anul trecut compania a înregistrat o marjă de profit de 37%.

Tichetele de masă au fost introduse în România în 1998, iar în prezent aproape 3 milioane de angajați beneficiază de acestea. Potrivit unui calcul estimativ, dacă toate companiile ar acorda valoarea maximă, valoarea programului ar depăși, per ansamblu, 25 de miliarde de lei anual, luând în calcul o medie de 35 deleo/tichet/20 de zile pe lună, potrivit unui studiu Frames.

Numărul firmelor care oferă tichete de masă angajaților a crescut de la 6.602 în 2012 la 16.662 în 2022, iar numărul angajaților s-a dublat  în același interval, de la 45.575 la 95.470.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Metoda inovativă prin care va fi consolidat un bloc cu risc seismic din București. Are 900 de locatari, dar nu toți vor fi nevoiți să-și părăsească temporar apartamentele
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Scandalos! Bonusuri de 500.000 de lei la pensionare, în România. Cifra este reală
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Ce funcție vizează dacă va fi interzis la prezidențiale
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Sebastian Burduja: Călin Georgescu este un impostor în privința strategiei energetice a României
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București