Bonus de aproape 6.000 de lei pentru tinerii care stau cel puţin 6 luni cu bunicii. Suma,proporţională cu vârsta seniorilor

Un program special a fost creat pentru a veni în ajutorul vârstnicilor și pentru a oferi sprijin celor care au în îngrijire persoane trecute de o anumită vârstă. Astfel, cei care locuiesc cu părinții sau bunicii pot beneficia de un bonus de în jur de 5.700 de lei și chiar mai mare.
Filip Stan
24 sept. 2024, 12:06
Bonus de aproape 6.000 de lei pentru tinerii care stau cel puţin 6 luni cu bunicii. Suma,proporţională cu vârsta seniorilor

Statul spaniol, prin intermediul Agenției Fiscale, acordă un bonus financiar important pentru cei care se transformă în sprijin pentru persoanele în vârstă. Există însă câteva criterii clare pentru a primi suma.

Programul a fost gândit ca o mână de ajutor întinsă de stat gospodăriilor în care locuiesc pensionari cu venituri mici, ajutându-i să își acopere cheltuielile lunare.

Bonus de 800 de euro pentru o categorie de români. Cererea se depune până pe 31 octombrie

Astfel, prin Agenția Fiscală, statul spaniol oferă un bonus sub forma unei deduceri de 1.150 de euro, deci echivalentul a aproape 5.700 de lei, pentru cei care au în îngrijire o persoană în vârstă de cel puțin 65 de ani. În cazul în care seniorul are peste 75 de ani, ajutorului i se mai adaugă încă 1.400 de euro, ajungând la 2.550 de euro.

Pentru a beneficia de deducere, beneficiarii trebuie să îndeplinească și câteva criterii clare. Față de beneficiar, seniorul trebuie să aibă statul de ascendent, adică să fie părinte, bunic, străbunic – rudenia fiind stabilită prin sânge sau printr-un act de adopție.

În plus, ascendentul trebuie să întrunească limita de vârstă și să fi locuit cu contribuabilul pentru cel puțin șase luni, având un venit anual mai mic de 8.000 de euro.

Cu alte cuvinte, putem lua ca exemplu un cuplu care locuiește cu soacra de 68 de ani care câștigă anual 4.000 de euro și cu socrul care are 78 de ani și nu are niciun venit. Cei doi vârstnici locuiesc permanent cu mai tânărul cuplu.
În momentul în care soții vor depune declarația de impozit pe venit, vor putea deduce 1.150 de euro pentru soacră (care are peste 65 de ani) și 1.150 de euro + 1.400 de euro pentru socrul care depășește pragul de 75 de ani. În total, bonusul oferit de statul spaniol va fi de 3.700 de euro.

Tinerii din Generația Z locuiesc cu părinții pentru a economisi bani, dar plătesc un cost emoțional

Mulți dintre tinerii Generației Z aleg să locuiască împreună cu părinții sub pretextul că economisesc bani.  În loc să se angajeze după terminarea facultății și să se întrețină singuri, mulți tineri ai acestei generații aleg să să stea în continuare cu părinții.

În Marea Britanie, spre exemplu, există cu 620.000 mai mulți adulți care locuiesc cu părinții lor decât în urmă cu un deceniu. În SUA, procentul tinerilor adulți care locuiesc cu părinții a crescut cu 87% în ultimele două decenii, potrivit Biroului de recensământ al SUA. În prezent, mai mult de jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din America locuiesc cu părinții lor.

Bonus pentru românii care şi-au plătit datoriile la timp. Câţi bani vor primi de la stat

Într-un sondaj recent realizat de RentCafe, 41% dintre respondenții adulți din Generația Z care locuiau cu părinții au declarat că se gândesc că nu se vor muta pentru cel puțin încă doi ani.

În 2022, Moody’s a raportat că, pentru prima dată, un chiriaș din Statele Unite a cheltuit peste 30% din venitul său pentru chirie. Chiar înainte de recentele vârfuri de piață, HotPads a estimat în 2018 că Generația Z va cheltui 226.000 de dolari pe chirie în timpul vieții – cu aproximativ 24.000 de dolari mai mult decât milenialii și cu 77.000 de dolari mai mult decât baby boomerii.

Asta a creat o presiune semnificativă asupra tinerilor din ziua de ziua. Într-un sondaj realizat în 2023 de Bloomberg News și Harris Poll în rândul a 4.100 de adulți, 70% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani care locuiau cu părinții lor au declarat că nu s-ar descurca cu banii dacă ar locui singuri.

„Lucrez în aceeași zonă cu cea în care locuiește familia mea. Nu pot justifica mutarea și plata unei chirii exorbitante doar pentru un pic de spațiu suplimentar”, a spus un tânăr din Generația Z, conform Insider.

Vârsta medie a celor care cumpără o locuință a atins, anul trecut, 36 de ani, a constatat Asociația Națională a Agenților Imobiliari.

Mai mult de o treime dintre respondenții Gen Z dintr-un sondaj din 2022 au declarat că este ceva ce credeau că nu vor putea realiza niciodată.

În urma Marii Recesiuni, milenialii au fost prima generație care nu a mai plecat de acasă, iar acum Generația Z le calcă pe urme.

Dar, spre deosebire de mileniali, care au fost numiți leneși pentru că au locuit cu părinții lor până la 20 de ani, tinerii din Generația Z care stau acasă cu părinții sunt văzuți „cool”.

În contextul situației globale actuale, generațiile mai în vârstă încep să înțeleagă că pentru tineri are sens să stea acasă pentru a economisi bani. Asta vine însă și cu dezavantaje.

A trăi pe cont propriu este un pas important pentru a deveni adult, iar cercetările indică faptul că cei care amână părăsirea cuibului vor plăti mai tâziu – financiar și emoțional.

Din punct de vedere istoric, mai mulți tineri au rămas cu părinții lor în perioadele de incertitudine economică. În 1940, la sfârșitul Marii Depresiuni din SUA, 48% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani locuiau cu părinții lor – o rată care nu a mai fost depășită, până în 2020.

Tinerii care locuiesc cu părinții plătesc emoțional
În sondajul Bloomberg-Harris Poll, 40% dintre tineri au declarat că se simt fericiți că locuiesc cu părinții, în timp ce o treime au spus că se simt inteligenți pentru că au ales să locuiască cu familia.

Iar 87% au spus că sunt de părere că oamenii nu ar trebui să fie judecați pentru că locuiesc cu părinții. Într-un sondaj Pew realizat în octombrie 2021, mai mult de o treime dintre americani au declarat că sunt de părere că este rău pentru societate ca tinerii adulți să locuiască cu părinții lor. Doar 16% au spus că este un lucru bun. Având în vedere prețurile foarte mari ale chiriilor, mulți tineri simt că nu au de ales.

Un raport din 2019 al Institutului Urban a constatat că cei care au locuit cu părinții lor între 25 și 34 de ani au fost semnificativ mai puțin susceptibili de a fi proprietari de locuințe 10 ani mai târziu.

Studiul a comparat persoanele care au închiriat sau și-au cumpărat propria locuință cu cele care locuiau cu părinții lor. Aceasta a constatat că, după un deceniu, 32% dintre tinerii adulți care au locuit inițial cu părinții lor nu au ajuns încă să aibă o viață independentă, în timp ce aproape toți cei care au închiriat sau au fost proprietari de locuințe anterior au reușit.

Pe lângă consturi, există și o povară emoțională. Un studiu din 2022 a arătat că timpul suplimentar petrecut cu părinții sau familia ar putea provoca tensiuni.

„Dacă locuiești cu familia ta, vrei în continuare să fii tu însuți. Asta înseamnă să ai limite interpersonale și spațiu personal. Într-o familie multigenerațională, mai ales dacă locuiești într-un spațiu înghesuit și aglomerat, va fi foarte greu”, a declarat Prabash Edirisingha, profesor asistent în cultura de consum și marketing la Universitatea Northumbria.

Pentru mulți tineri adulți, a locui pe cont propriu este un pas important pentru a se simți maturi. Într-un alt studiu din 2022, cercetătorii au descoperit că persoanele care au fost nevoite să se mute înapoi la părinți în timpul pandemiei au simțit că a au avut parte de un mare regres.

Pe măsură ce etapele importante ale vieții – cum ar fi mutatul, cumpărarea unei case și nașterea unui copil – sunt amânate, generația Z poate simți că rămâne în urmă.

Un sondaj realizat în 2022 arată că 83% dintre cei din Generația Z au declarat că s-au simțit presați să atingă etape cheie, comparativ cu 77% dintre mileniali și 66% dintre persoanele de peste 75 de ani care au declarat că au simțit acest lucru când erau mai tineri.

Pentru Generația Z, însuși conceptul de maturitate se schimbă. Jeffrey Jensen Arnett, profesor de psihologie la Universitatea Clark, a spus că tinerii trec printr-o nouă etapă a vieții, pe care a numit-o „maturitate emergentă”.

„Vârsta de 20 de ani obișnuia să fie perioada în care te angajai, te căsătoreai și creșteai copii. Acum, aceste responsabilități nu vin pentru majoritatea oamenilor decât după aproape un deceniu”, spune Jeffrey Jensen Arnett.

„Cei mai mulți dintre ei au acel sentiment că se află între două etape ale vieții”, a spus el, referindu-se la căutarea independenței și a capacității de a-și modela propria viață departe de casa familiei. Asta începe acum în etape din ce în ce mai târzii.

„Asta nu înseamnă că sunt leneși. Nu înseamnă că nu vor să se maturizeze. Nu înseamnă că evită responsabilitățile vieții de adult. Înseamnă doar că vremurile s-au schimbat”, a spus Arnett.

Cu toate acestea, schimbarea nu este în întregime pozitivă. Costurile pot fi resimțite la nivel emoțional.

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Planta care te scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie. Ajută la creșterea calității aerului din încăpere și are un aspect plăcut
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Revoluție în lumea telefoanelor. Dispar cartelele
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Ce conțin pachetele cu alimente, în 2025. O nouă categorie de români poate beneficia de acest ajutor de la stat
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Kaja Kallas avertizează că UE trebuie să-și intensifice cheltuielile pentru apărare
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!