Boris Johnson a fost reţinut, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp. Surpriza de proporţii pe care au avut-o poliţiştii

Un bărbat care deţinea un permis de conducere fals, pe numele Boris Johnson, a fost reţinut de poliţiştii olandezi, după ce a provocat un accident. Bărbatul se afla în stare de ebrietate.
Alina Costache
02 mai 2023, 10:39
Boris Johnson a fost reţinut, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp. Surpriza de proporţii pe care au avut-o poliţiştii

Şoferul cu permis fals a fost găsit în urma unui accident produs după miezul nopţii de duminică, în care un autoturism a intrat într-un stâlp, în oraşul olandez Groningen.

Maşina a fost abandonată, dar poliţia l-a găsit repede pe şofer, care nu a vrut să se supună etilotestului.

Citeşte şi O furtună de praf a generat un carambol monstruos pe o autostradă, zeci de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite

Şoferul avea la el un permis fals, emis în Ucraina în 2019 şi valabil până la sfârşitul anului 3000,. Documentul purta numele, fotografia şi data de naştere ale fostului prim-ministru britanic, Boris Johnson.

Citeşte şi Un primar de 65 de ani s-a căsătorit cu o fată de 16 ani. Cu două zile înainte, edilul o numise pe mama ei într-o funcție cheie la primărie

Autorităţile nu au precizat unde a fost fabricat permisul fals, dar potrivit jurnalistei Kysia Hekster, de la radiodifuziunea publică neerlandeză NOS şi fostă corespondentă în Rusia, astfel de permise pot fi cumpărate foarte uşor în buticuri turistice din Ucraina.

 

 

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Anunț uluitor de la Bahmuțeanca. Prigoană trăiește!
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Valentin, un tânăr de doar 23 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit Urma să devină tatăl unui băiețel 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Gara principală din Viena evacuată din cauza unei amenințări nespecificate
MediaFlux
Vaticanul a confirmat! Anunț despre Papa Francisc
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!