UPDATE: Mai mulți parlamentarii britanici, inclusiv membri ai partidului de guvernământ, au inițiat marți un proces ce le-ar permite să blocheze încercarea premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord, informează postul CNBC.
„Guvernul conservator urmăreşte în mod agresiv un Brexit cu consecinţe dăunătoare. El pune în pericol vieţi (…) şi ameninţă de manieră nejustificată integritatea Regatului Unit”, şi-a justificat Phillip Lee decizia într-un comunicat.
El s-a aşezat marţi în băncile opoziţiei, într-un moment în care Boris Johnson susţinea un discurs în Parlament.
Înainte de plecarea din partid a lui Phillip Lee, Boris Johnson avea o majoritate de un singur vot în Camera Comunelor.
Într-o scrisoare către prim-ministru, Lee a scris că diviziunile privind Brexitul „au transformat din păcate acest partid odată măreţ în ceva mai degrabă asemănător cu o facţiune în care conservatorismul cuiva este măsurat prin lipsa de prevedere cu care vrea să părăsească Uniunea Europeană”.
„Poate şi mai dezamăgitor, el a fost infectat de cele două boli gemene ale naţionalismului şi populismului englez”, a adăugat Phillip Lee.
El mai precizează că Liberal-Democraţii – care vor un nou referendum privind Brexitul sau rămânerea în UE – sunt cel mai bine plasaţi „să vindece diviziunile” şi „să depăşească provocările cu care ne confruntăm ca societate”.