Braşov: Doi bătrâni şi nepotul lor au ajuns la spital intoxicaţi cu gaz

Doi bătrâni din Braşov şi nepotul lor au ajuns la spital, duminică la prânz, după ce s-au intoxicat în casă cu dioxid de carbon, bătrânii fiind găsiţi inconştienţi de către vecini, care au spart uşa pentru a intrat în apartamentul acestora.
Romania TV
06 oct. 2013, 13:01
Braşov: Doi bătrâni şi nepotul lor au ajuns la spital intoxicaţi cu gaz

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Ciprian Sfreja, Serviciul de urgenţă 112 a fost sesizat, duminică, în jurul orei 12.00, de către vecinii bătrânilor, care locuiesc pe strada Lânii din Braşov, scrie Mediafax.

Vecinii au observat că bătrânii nu răspund nici la telefon, şi nici la soneria de la uşă, dându-şi seama că ceva nu este în regulă cu ei, astfel că au spart uşa şi au intrat în casă, unde i-au găsit pe cei doi bătrâni de peste 70 de ani şi pe nepotul lor, toţi în stare de inconştienţă.

„Am fost sesizaţi să intervenim la un apartament de pe strada Lânii. Copilul îşi mai revenise, dar cele două persoane în vârstă erau inconştiente şi aveau pulsul slab. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov, iar copilul la Spitalul de Pediatrie pentru îngrijiri”, a spus Sfreja.

Incidentul s-a petrecut din cauza unor scurgeri de gaze de la centrala de apartament.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Laguna din România care i-a înnebunit pe turiști. Are o culoare aparte și e considerată o bijuterie a naturii
Capital.ro
Rusia a dat ORDIN de evacuare! Decizia luată acum la granița cu Ucraina
Playtech.ro
ȘOC uriaș! Ana Bărbosu ar putea rămâne iar fără medalie? Americanii au depus dovada la TAS
DailyBusiness
O nouă veste proastă pentru români. Rata inflației a urcat în luna iulie, la 5,42%. Topul scumpirilor și ieftinirilor
Adevarul
Minivacanța de Sfânta Maria Mare în 2024. Câte zile libere au bugetarii anul acesta
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Loredana, onorariu de ”regină”. Cât primește artista pentru o cântare
Ego.ro
Fotografie rară cu fiicele Danei Budeanu. Cât de mult au crescut gemenele creatoarei de modă, sunt studente în Marea Britanie
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Cum arată acum Mariana Bitang? Cu greu o mai recunoști! Timpul nu iartă pe nimeni...
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Un jandarm în vârstă de 24 de ani a fost găsit împușcat în cap în propria locuință. Descoperirea a fost făcută de colegii tânărului
Capital.ro
Ungaria e paralizată! Pericol la granița cu România. Ungurii sunt pe marginea prăpastiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Breaking news! Cine e, de fapt, bărbatul de 24 de ani care s-a împușcat în cap acasă!
substantial.ro
Instabilitatea Rusiei: efectele neașteptate ale războiului împotriva Ucrainei
MediaFlux
DONALD TRUMP, ATACAT! ȘOC în SUA! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!