BREXIT 2019. Theresa May, la un pas de demisie. Anunţul premierului aduce haos în Marea Britanie

BREXIT 2019. Theresa May, premierul britanic, dă semne că vrea să părăsească funcţia pe care o are şi, conform unor surse, ar urma să anunţe miercuri, în cursul unei reuniuni cu aleşii Partidului Conservator, o dată la care ea s-ar angaja să-şi părăsească funcţia de la conducerea guvernului, a relatat marţi publicaţia The Sun.
Romania TV
27 mart. 2019, 06:56
BREXIT 2019. Theresa May, la un pas de demisie. Anunţul premierului aduce haos în Marea Britanie

BREXIT 2019. Ea speră să obţină în schimb ralierea unui număr suficient de parlamentari conservatori la acordul său de retragere din UE, respins masiv de deputaţi la 15 ianuarie, iar apoi la 12 martie, dar pe care ea l-ar putea susţine încă o dată pentru a fi votat joi în Camera Comunelor, conform Le Figaro.

Reuniunea este programată pentru miercuri, ora 17:00 GMT. „Se aşteaptă din ce în ce mai mult de către conservatori ca în cursul acestei reuniuni prim-ministrul să anunţe o dată pentru demisia sa”, a scris pe Twitter redactorul şef pe probleme politice al publicaţiei The Sun, Tom Newton Dunn. Un ales conservator a afirmat, sub rezerva anonimatului, că este vorba, „cu siguranţă, de o posibilitate în acest sens”, scrie news.ro.

Deputaţii britanici au invitat-o marţi pe Theresa May să ţină seama de strategia alternativă pe care Camera Comunelor ar putea să o stabilească pentru ieşirea din impas cu privire la Brexit. Ei au votat luni seara cu 329 de voturi ‘pentru’ şi 302 ‘împotrivă’ un amendament depus de conservatorul Oliver Letwin, care dă provizoriu parlamentului puterea de a fixa ordinea sa de zi, ceea ce îi va permite să procedeze miercuri la o serie de „voturi indicative” asupra ieşirii – sau nu – a Regatului Unit din UE.

Dar Theresa May a anunţat rapid că guvernul său nu ar fi constrâns să aplice o decizie care tocmai ar reuni o majoritate de voturi. Premierul nu încetează să repete că acordul pe care l-a încheiat în noiembrie anul trecut cu UE este singurul mijloc pentru Regatul Unit de a ieşi din blocul comunitar în mod ordonat.

BREXIT 2019. Dacă ea decide să prezinte din nou textul parlamentului, o face pentru că speră că simpatizanţii unei ieşiri fără acord vor sfârşi prin a aproba acest text de retragere mai degrabă decât să rişte o amânare îndelungată a procesului care ar putea duce pur şi simplu la anularea Brexit-ului. Jacob Rees-Mogg, unul dintre cei mai fervenţi adepţi ai Brexit-ului din Partidul Conservator, afirmă că alegerea pare acum a urma să se facă între acordul prezentat de guvern sau anularea completă a Brexit-ului. „M-am gândit întotdeauna că este mai bun un ‘no-deal’ decât acordul prezentat de dna May. Dar acordul dnei May este mai bun decât anularea Brexit-ului”, a spus el.

„Părăsirea Uniunii Europene, chiar imperfectă şi cu încă multă muncă de făcut mai târziu, este mai bună decât să nu plecăm deloc” din UE, a adăugat el. Jacob Rees-Mogg totuşi estima cu puţin timp în urmă că acordul prezentat de Theresa May va face din Regatul Unit un „stat sclav”. Un alt deputat conservator eurosceptic, Michael Fabricant, a declarat că a ajuns de asemenea la „teribila concluzie” că planul Theresei May este „opţiunea cea mai puţin rea în prezent” şi „singura soluţie practică pentru a merge înainte”.

Potrivit lui, alte alegeri, precum rămânerea în uniunea vamală sau piaţa unică europeană, ar fi opţiuni mult mai rele. Liderii europeni, reuniţi joi şi vineri la Bruxelles, au amânat data Brexit-ului de la 29 martie la 22 mai, însă doar în cazul în care Camera Comunelor ratifică acordul de retragere în această săptămână. În caz contrar, Brexit-ul va avea loc în 12 aprilie.

BREXIT 2019. Numeroase opţiuni ar putea fi supuse la vot miercuri în Camera Comunelor cu scopul de a vedea dacă există o majoritate pentru una sau alta: Acordul May, ieşirea fără acord, un nou referendum, anularea Brexit-ului, menţinerea Regatului Unit în uniunea vamală cu UE sau în piaţa unică. Deputatul laburist Hilary Benn, care prezidează o comisie parlamentară asupra Brexit-ului, i-a cerut Theresei May să ţină seama de avizul aleşilor.

Potrivit fostului ministru conservator Michael Heseltine, Theresa May „se joacă cu focul când spune că nu va ţine seama de ceea ce decide Camera Comunelor”. Dimpotrivă, ministrul sănătăţii, Matt Hancock, apreciază că acordul de retragere este singura opţiune viabilă şi că a o înlătura pe Theresa May din fruntea guvernului nu va ajuta la rezolvarea impasului. „Schimbarea liderului nu schimbă nimic. Nu se schimbă aritmetica în parlament”, a spus el.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ajutor de la Guvern pentru românii cu probleme. Va fi gratis de la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu, umilință greu de îndurat. S-a văzut în direct la TV: Creier îmbuibat de alcool
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară