Brexit. Ar fi posibil al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din UE

Un nou referendum cu privire la apartenenţa la Uniunea Europeană riscă să divizeze şi mai mult societatea britanică şi ar submina sprijinul pentru un posibil viitor guvern laburist, a avertizat miercuri liderul celei mai mari confederaţii sindicale britanice, Len McCluskey, potrivit Reuters.
Iulian Tudor
19 dec. 2018, 15:07
Brexit. Ar fi posibil al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din UE

McCluskey a spus că în 2016 muncitorii ”au votat mai presus de orice împotriva elitei ale cărei politici neoliberale le-au luat mult din ce aveau cândva şi nu au pus nimic în loc”. ”Lumea lor nu este deloc diferită astăzi faţă de cum era în 2016”, a declarat Len McCluskey pentru publicaţia New Statesman.
În opinia sa, un alt referendum ”riscă să divizeze societatea noastră şi mai mult, întrucât majoritatea ignorată consideră că opiniile ei au fost încă o dată desconsiderate”, potrivit Agerpres.

Premierul britanic Theresa May a anunţat luni că intenţionează să reprogrameze pentru săptămâna care începe pe 14 ianuarie votul în parlament asupra acordului privind Brexitul.

”Mulţi membri ai acestei camere sunt îngrijoraţi de faptul că trebuie să luăm o decizie în curând. Intenţionăm să revenim asupra dezbaterii ‘Votului relevant’ în săptămâna care începe cu 7 ianuarie şi să organizăm votul în săptămâna următoare”, a declarat şefa executivului britanic în faţa membrilor Camerei Comunelor, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Brexit: Mii de militari vor interveni în cazul unui Brexit fără acord

Theresa May a cerut joia trecută Bruxellesului noi garanţii pentru a o ajuta să obţină ratificarea acordului de Brexit de către deputaţii britanici, dar liderii europeni au părut mai degrabă agasaţi de aceste solicitări considerate prea vagi. Liderii Celor 27, care s-au declarat cu toţii „gata să o ajute” pe Theresa May, au adoptat un text, fără valoare juridică, menit să atenueze îngrijorările parlamentului britanic. Ei au repetat, totuşi, că acordul de divorţ „nu poate fi renegociat”.

Noile garanţii solicitate de premierul britanic se referă la aşa-numita ”plasă de siguranţă”, soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ar pune în pericol acordurile de pace de pe insulă. Această „plasă de siguranţă” prevede crearea unui „teritoriu vamal unic” înglobând UE şi Marea Britanie după tranziţia post-Brexit, care nu ar trebui să se aplice decât în caz de eşec al negocierilor care urmează privind viitoarele relaţii comerciale ambiţioase pe care Londra şi Cei 27 vor să le stabilească.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum trebuie să cultivi leușteanul în grădină ca să se regenereze singur de 3-4 ori pe an. Cele mai bune trucuri
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Cătălina Ponor a ajuns de nerecunoscut! Cum s-a transformat trupul ei, la 7 ani după ce s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii