Brexit: Lituania se teme că UE nu va mai trata Rusia cu fermitatea de până acum privind sancţiunile

Lituania se teme că după Brexit Europa se va arăta mai puțin fermă față de Moscova și dorește ca Uniunea Europeană și Marea Britanie să își păstreze pe cât posibil relațiile, a afirmat luni seară șeful diplomației de la Vilnius.
Filip Stan
28 iun. 2016, 06:48
Brexit: Lituania se teme că UE nu va mai trata Rusia cu fermitatea de până acum privind sancţiunile

Chiar dacă în prezent trebuie „clarificate” relațiile dintre UE și Londra, Lituania „nu vrea să se grăbească pentru a expulza Marea Britanie”.”Ne-ar plăcea să salvăm ce încă nu a fost distrus, ce este posibil de salvat”, a declarat presei Linas Linkevicius.

El și-a exprimat temerea că, în cadrul Uniunii Europene, „vocile celor care au luat poziții mai ferme (față de Rusia) vor slăbi” odată cu plecarea Londrei, considerată „un aliat strategic”.

Marea Britanie este un susținător fervent al menținerii sancțiunilor împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, în timp ce Franța și Germania se arată mai flexibile, poitrivit Agerpres.

Citeşte şi George Soros nu a pariat împotriva lirei sterline cu ocazia Brexit

Ministrul lituanian a criticat această abordare „mai pragmatică și flexibilă” care, în opinia sa, este „complet contraproductivă” și a cerut „sancțiuni suplimentare”.

Linas Linkevicius a făcut cunoscut că a avut consultări cu omologii săi din țările baltice și scandinavi care, la rândul lor, s-au pronunțat pentru „un proces civilizat” de definire a noilor relații dintre Londra și UE.

Spynews
Mireasa - Iubește de 10. Ce și-au spus Alexandru și Daiana când credeau că nu îi aude nimeni. Mirela Vaida i-a dat de gol | VIDEO
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Bombă! Revine Gigi Becali în politică!? „O să fiu deputat în decembrie!” Video exclusiv
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Din păcate, s-a confirmat! Producția de energie a României s-a prăbușit
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Daniela Crudu, imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Acum nu îl mai ține ascuns! Vedeta, vacanță romantică cu tatăl copiilor | VIDEO
Spynews
O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că i-a dat prea multă mâncare câinelui. Ce alte măsuri au luat autoritățile în acest caz
Evz.ro
Se scumpește rovinieta. Ce includ noile prețuri
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Ministrul Transporturilor anunță reluarea circulației pe Valea Oltului din 9 august
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?