Brexit: Principiul liberei circulaţii nu trebuie negociat într-un acord comercial cu UE

Fostul ministru al apărării britanic Liam Fox, unul dintre cei cinci candidați la șefia guvernului de la Londra, a declarat luni că principiul liberei circulații a persoanelor nu ar trebui să se afle pe masa negocierilor cu privire la un acord comercial cu Uniunea Europeană după Brexit, relatează Reuters.
Filip Stan
04 iul. 2016, 14:13
Brexit: Principiul liberei circulaţii nu trebuie negociat într-un acord comercial cu UE

„Este destul de clar faptul că publicul a respins conceptul de liberă circulație și prețul includerii libertății de mișcare ca parte a unui acord comercial cu UE ar fi considerat o trădare de poporul britanic”, a declarat luni Liam Fox.

Fox, unul dintre cele cinci oficialităţi care candidează pentru șefia conservatorilor și a guvernului după demisia lui David Cameron, a declarat că Marea Britanie ar trebui să activeze articolul 50 al Tratatului de la Lisabona pentru a lansa procesul de retragere din UE până la sfârșitul anului.

Citeşte şi Liderul pro-Brexit, Nigel Farage, şi-a anunţat demisia: „Îmi vreau viaţa înapoi”

Britanici au votat la referendumul de la 23 iunie pentru ieșirea din blocul comunitar, ceea ce l-a determinat pe premierul David Cameron să demisioneze, după ce a condus campania în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
O nouă escrocherie face victime printre români. Ai crede că un avocat ți-a trimis emailul acela...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Paște cum nu mai există în România. Tradițiile care au dispărut
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Vinerea Mare sau Vinerea Seacă. Importanța acestei zile pentru creștinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai