Brexit: trei propuneri privind următorii paşi

Parlamentarii britanici urmează să se pronunţe luni seara prin vot asupra a trei propuneri privind următorii paşi recomandaţi premierului Theresa May în procesul retragerii Regatului Unit din UE, a anunţat preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, care a selectat cele trei amendamente, transmite agenţia Reuters.
Iulian Tudor
25 mart. 2019, 19:33
Brexit: trei propuneri privind următorii paşi

Primul amendament propune ca miercuri să se desfăşoare un vot prin care să fie schimbate regulile parlamentare astfel încât deputaţii să aibă timp să dezbată şi să se pronunţe prin ”voturi orientative” (indicative votes) asupra unor căi alternative în procesul Brexitului, cum ar fi organizarea unui al doilea referendum sau rămânerea în uniunea vamală a UE.

Al doilea amendament, propus de opoziţia laburistă, cere guvernului să le dea deputaţilor suficient timp pentru a găsi o majoritate pentru o abordare diferită a Brexitului.

Ultimul amendament menţionează că dacă cu o săptămână înaintea datei retragerii din UE nu există un acord, guvernul trebuie să ceară parlamentului fie să aprobe un Brexit fără acord (no deal), fie să încerce să obţină o amânare suplimentară a datei Brexitului, pentru a preveni un ”no deal” şi pentru a oferi legislativului timp să determine o cale diferită de urmat.

Liderii europeni au propus joi Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie. Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna aceasta acordul încheiat în noiembrie, cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai. În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, liderii europeni vor accepta o amânare până la 12 aprilie 2019, aşteptând ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată.

Premierul Theresa May a recunoscut luni că încă nu are suficient sprijin în Camera Comunelor pentru aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE, respins deja de două ori masiv la vot, prin urmare nu va supune deocamdată acest acord unui nou vot în legislativ. Ea s-a întâlnit şi cu liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, care şi-a confirmat poziţia de respingere a acordului, întrucât el doreşte ca Regatul Unit să menţină o relaţie mai apropiată cu UE, cum ar fi rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală europeană, şi de asemenea excluderea scenariului unei ieşiri din UE fără un acord.

Dar tocmai o astfel de permanentizare a apartenenţei la uniunea vamală europeană, situaţie la care s-ar putea ajunge în virtutea clauzei de siguranţă (backstop) privind frontiera nord-irlandeză, i-a determinat pe deputaţii britanici eurosceptici să respingă acordul pe care Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul. Liderii europeni au refuzat revizuirea respectivei clauze, iar asigurările lor nu i-au convins pe deputaţii britanici reticenţi faţă de acest mecanism de ”backstop”.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
O nouă escrocherie face victime printre români. Ai crede că un avocat ți-a trimis emailul acela...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Averse torențiale și grindină. Prognoză înfricoșătoare de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai