Potrivit comunicatului emis de Brigada Rutieră, vor fi instituite etapizat următoarele restricţii de circulaţie:
* Bulevardul I. C. Brătianu, pe sensul de mers dinspre Strada Ion Ghica către Pasajul Unirii, benzile I şi II de circulaţie;
* accesul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers dinspre Piaţa Universităţii către Bulevardul Dimitrie Cantemir şi subtraversarea succesivă a benzilor pe Bulevardul I. C. Brătianu.
Se va asigura circulaţia protejată a pietonilor pe trotuar, precum şi traversarea pe la trecerile pentru pietoni existente în zonă, în condiţii de vizibilitate, cu adaptarea corespunzătoare a semnalizării, arată sursa citată.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.