Brigada Rutieră Bucureşti şi Mercury360 îi învaţă pe cei mici că strada nu e de joacă

Începând cu luna octombrie, Brigada Rutieră Bucureşti a demarat campania de prevenire a accidentelor pietonale „Inocenţa”, realizată de Mercury360. Deja lansată în şcolile primare, campania va continua până în vara lui 2013 şi va include acţiuni de informare şi educare adresate copiilor, dar şi materiale de comunicare dedicate părinţilor şi profesorilor.
Romania TV
26 nov. 2012, 15:26
Brigada Rutieră Bucureşti şi Mercury360 îi învaţă pe cei mici că strada nu e de joacă

Ideea campaniei s-a conturat pe baza imaginaţiei copiilor, care poate transforma orice obiect în unul fantastic, dar nu îl poate înzestra cu atribute pe care cei mici nu le cunosc. Când vine vorba de maşini, imaginaţia copiilor este limitată numai de realitatea accidentelor cărora le cad victime chiar din joaca de care le este captată atenţia.

Vizualul campaniei ilustrează gândurile de joacă ale unui copil, întrerupte brusc de realitatea unui accident de maşină care pune capăt oricărui vis copilăresc, oricât de frumos. Acesta va fi prezent în şcoli, ca poster, dar şi în mai multe publicaţii, ca machetă de presă, vizând părinţii şi profesorii care pot relaţiona uşor cu mesajul campaniei, dar, mai ales, pot preveni accidentele în care sunt implicaţi copii.

„Cred că aceasta este latura cea mai frumoasă a meseriei de poliţist rutier, posibilitatea de a învăţa copiii, încă de la vârste fragede, acele minime noţiuni de educaţie rutieră care îi feresc, în calitate de mici participanţi la trafic, de accidentele rutiere. Este incredibil să îi vezi cât de pasionaţi sunt de ceea ce le explică poliţistul rutier şi cât de impresionaţi sunt de uniformă”, a declarat comisarul şef de poliţie Nicu Dragoş, şeful Brigăzii Rutiere Bucureşti.

„Ne-am dat seama că ar trebui să schimbăm puţin unghiul de abordare. Să vorbim atât şoferilor neatenţi, cât mai ales celor care au responsabilitatea de a-i face pe cei mici atenţi la rândul lor. Ne-a plăcut să intrăm în universul copiilor, iar gândul că îi putem ajuta într-o situaţie atât de serioasă, ne-a făcut să ne bucurăm de fiecare moment în care am lucrat la campanie”, a precizat Daniel Strugariu, art director/ilustrator proiect.

„Noi suntem obişnuiţi să vorbim pe limba copiilor de la alte campanii foarte dragi nouă, dar până acum nu a trebuit chiar să gândim expresiv din punctul de vedere al unui puşti de câţiva ani. Ne-am jucat în culori şi cuvinte, iar rezultatul ne bucură foarte mult”, a mai spus Ruxandra Papuc, copywriter.

Materialele de comunicare sunt bilingve întrucât sunt folosite şi în şcoli cu predare în limba engleză, targetul campaniei ridicându-se astfel la sute de copii, elevi ai şcolilor primare din Bucureşti.

Din partea Mercury360 au participat la dezvoltarea campaniei: Liviu Ţurcanu (Creative Director), Ruxandra Papuc (Copywriter), Daniel Strugariu (Art Director şi Ilustrator), Adrian Ion (DTP).

Din partea Brigăzii Rutiere Bucureşti, echipa care gestionează implementarea campaniei este formată din poliţişti rutieri din cadrul Biroului Educaţie Rutieră şi serviciilor de dirijare.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Închisoare pentru proprietarii de câini și alte animale de companie care fac acest lucru. Este interzis prin lege, iar sancțiunile sunt foarte aspre
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
Playtech.ro
Apariția de neînțeles a lui Ilie Bolojan. Cum s-a afișat președintele într-un cadru formal, aşa nu a mai fost nimeni văzut la...
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Ce rușine! Anca Alexandrescu, deconspirată de Gigi Becali
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii sunt obligați să le îndepărteze! Amendă dacă ai asta pe mașină. Poliția te oprește imediat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante