„Acum 14 ani, intr o blestemata dimineata de joi, cu cinci zile inainte de Craciun, am plecat de langa el doar o jumatate de ora, pentru a i servi micul dejun fiului nostru Robert, atunci in varsta de nici doi ani. M-am intors optimista si fericita caci urma sa cumparam in dimineata acelei zile bradul, deoarece cu o seara inainte am cumparat impreuna tot felul de globuri si ornamente pentru casa noastra draga, in care nu ne mutasem nici macar de un an.
Urma sa fie primul nostru Craciun, in casuta nostra mult visata, ca o familie fericita, noi trei…aveam chiar si semineu…. abia asteptam….
Dar, intorcandu ma in camera noastra, l-am gasit foarte linistit, cu ochii atintiti spre tavan, parca cuprins de niste ganduri de care nu mai putea sa se rupa… Am intrat cu Robi, fiul nostru , care s a oprit subit in fata patului. Ciudat, de obicei sarea vesel pentru a l trezi el primul. Ceva nu era in regula! De ce avea pe obraz si pe picioare pete visinii? Cand i au aparut si de ce eu le am observat abia azi dimineata? Adica acum? L am strigat, l am intrebat de ce are petele alea? Ce i s a intamplat? Dar el se incapatana sa stea pe ganduri, cufundat in cine stie ce subiect mai important decat sa ma auda….
Stiu ca in ultima vreme era foarte stresat, avea probleme la una dintre discoteci, chiar fusese avertizat sa aiba de grija caci unul dintre managerii lui tranzactiona tot felul de substante (si in ziua de azi interzise)…. Abia deschisese de nici o luna acel club, Ramses, si deja unul dintre oamenii de incredere, pe care il lasase sa se ocupe de tot, avea semnale ca il distrugea pe ascuns… Dar, oricum, Tavi, sotul meu mi a promis ca indiferent de ce se va intampla, va lasa problemele de la munca la usa casei, si nu va lasa nimic sa ne distruga atentia unul fata de altul….
Deci, primul meu impuls a fost sa ma supar…. Prea multe ganduri! Nici nu m a auzit! Apoi, am vrut sa l pup, dar ceea ce m a socat, a fost ca era rece, rece ca gheata. Un fior rece m a cuprins si pe mine! Am simtit ca tavanul se prabuseste pe noi, cu toata greutatea lui, cu un ultim efort, am incercat sa i fac respiratie gura la gura… M am prabusit…. picioarele nu mai vroiau sa ma asculte…, am incercat sa formez la secretara sotului meu, dar gura mi era inclestata, am bolborosit ceva, nu puteam sa mi simt limba, parca avea 10 kg…
Doamne! Te rog! Fa sa fie Tavi bine! Te rog Doamne. Cand mi au revenit putin puterile, am sunat 112, am cerut o salvare la adresa casei noastre , am luat copilul, si in pijamale, am iesit in fata casei. Ningea.
O plapuma mare de omat acoperise in noaptea ce tocmai trecuse tot pamantul. Era atat de frig. Doamne! Dar ce fac eu cu Robi in fata casei doar intr o pijamala de saten?
Alerg din nou in casa, unde gasesc pe un cuier o blana rosie, cu care incerc sa acopar cat de cat copilul. Ajutor! Ajutor! Un strigat disperat, pe campul gol si pustiu doar cu un vecin prea departe sa ma auda, copilul ghemuit speriat la pieptul meu, aproape sufocat de greutatea blanii ecologice, si douazeci de minute de agonie. Prea noua zona, pentru situatii disperate ca aceasta…. atat am putut gandi….
Si restul, e doar calvar…. toti stiti …. e greu, sa fi femeie intr o lume a barbatilor, fara o mana protectoare, un sprijin puternic cum era el…. Am fost fericita, cu el…. am iubit si am fost iubita…. poate nu am stiut sa arat…destul.
De atunci, am fost lovita, si m am ridicat!
Din nou lovita. Dar nu mi se potriveste mie pozitia cazut la pamant. Pe cat el m a respectat de mult, pe atat de mult am cunoscut apoi umilinta. Dar am invatat sa tin fruntea sus. Sa lupt. Pentru el. Fiul meu. Copiii mei. Domnul sa il binecuvanteze cu ceea ce merita pe acel manager. Care a stiut sa se transforme din infractor , diler, consumator , in victima. Acuzandu ma pe mine, pentru a si ascunde faptele demne de puscarie! Astept si acum dreptatea Domnului. Stiu, ca Tavi, din cer, asteapta si el!„, a scris Brigitte Sfăt, pe pagina sa de Facebook.