Bruxellesul recomandă Marii Britanii să iniţieze ieşirea din UE, Londra trage de timp

Bruxellesul a recomandat oficial Marii Britanii să comunice iniţierea procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, însă Londra pare să tergiveseze declanşarea procesului de părăsire a Uniunii Europene. Între timp, petiţia iniţiată de britanici pentru repetarea referendumului a depăşit trei milioane de semnături.
Filip Stan
26 iun. 2016, 09:52
Bruxellesul recomandă Marii Britanii să iniţieze ieşirea din UE, Londra trage de timp

Consiliul European a comunicat că Marea Britanie trebuie să invoce activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care stabileşte un termen de cel mult doi ani pentru ajungerea la un acord privind condiţiile ieşirii din UE. Londra este îndemnată să emită o notificare oficială privind intenţia de a părăsi UE, scrie Mediafax.

Premierul britanic, David Cameron, şi-a anunţat vineri demisia după înfrângerea în referendum, explicând că succesorul său va avea sarcina de a negocia ieşirea din UE. Cameron a sugerat că va rămâne în funcţie până în octombrie, astfel că negocierile vor începe atunci. Succesorul lui David Cameron ar putea fi rivalul său din partidul conservator Boris Johnson, un politician populist eurosceptic care a fost primar al Londrei.

Însă Marea Britanie este supusă presiunilor liderilor europeni pentru stabilirea unui calendar rapid în sensul ieşirii din Uniunea Europeană.

„Invocarea Articolului 50 este un act formal care trebuie făcut de Guvernul britanic prin înştiinţarea Consiliului European. Londra trebuie să transmită acest mesaj în mod clar, cu intenţia explicită de a declanşa Articolul 50. Se poate face printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European sau printr-un comunicat oficial în cadrul unei reuniuni a Consiliului European”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei comunitare, citat de BBC News online.

Cine este negociatorul UE

Negocierile Uniunii Europene în „divorţul” de Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor fi mediate de Didier Seeuws. Diplomatul belgian a fost numit vineri reprezentantul grupului de lucru al Consiliului de Miniştri, organism în care sunt reprezentate statele membre ale UE au declarat sâmbătă surse comunitare, pentru EFE.

Licenţiat în ştiinţe diplomatice şi în drept european, Didier Seeuws, în vârstă de 51 de ani,  a fost purtător de cuvânt al premierului belgian Guy Verhofstadt şi şef de cabinet al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. 
 
Din 1998 şi până în 2002, a fost consilier în reprezentanţa permanentă a Belgiei pe lângă UE fiind însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul European, iar până în 2003, a fost purtătorul de cuvânt al Departamentului de Relaţii Externe şi reprezentant permanent al Belgiei pe lângă UE.
 
Petiţie pentru al doilea referendum
 
Aproape 3 milioane de britanici au semnat o petiţie care cere un nou referendum în Marea Britanie. Totuşi, nu este nici un mecanism în Marea Britanie care să declanşeze un nou referendum.
 
Acea petiţie poate – în cel mai bun caz – să declanşeze o nouă dezbatere între parlamentari. Una dintre aspectele cele mai importante legate de petiţie este că cere anularea plebiscitului dacă orice tabără câştigă cu mai puţin de 60%, sau dacă prezenţa la vot este de sub 75%.

Citeşte şi: UE a clarificat modul în care M. Britanie poate lansa procesul oficial de negociere pentru ieşirea din blocul comunitar

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Bancnotele pentru care riști să ajungi la închisoare. Mare atenție când mergi la cumpărături!
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile pe care le face toată lumea când gătește spanac
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, va fi revocat din funcție
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar