„Dacă la sfârşitul săptămânii trecute mai puţin de 10 cetăţeni au apelat în Bucureşti acest număr, ieri, în 27 de apeluri ne-au fost sesizate nereguli”, precizează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Poliţia Capitalei a intensificat controalele în toate zonele din Bucureşti, din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus.
„Acum facem un apel la cetăţeni, să ne sprijine în identificarea locurilor şi mijloacelor de transport unde anumite persoane nu respectă normele de protecţie individuală. Apelul transmis la TELVERDE declanşează verificări. Verificăm cele sesizate şi, mai mult decât atât, în urma acestor telefoane am construit o hartă a punctelor fierbinţi, a zonelor unde se încalcă cel mai des regulile de protecţie, zone care vor face obiectul unor verificări amănunţite”, arată sursa citată.
Cetăţenii au la dispoziţie şi numărul de WhatsApp 0755 021 218, unde pot trimite imagini, foto sau video cu privire la cele sesizate la TELVERDE 0800 800 165.
„Împreună vom reuşi. Respectăm distanţarea fizică, purtăm masca de protecţie, respectăm regulile de igienă. Pentru sănătatea dumneavoastră şi a celor din jur. Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID-19 pot apela numărul 0800800358”, precizează Poliţia.
La această linie telefonică pot fi solicitate informaţii despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă.
Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, operaţionalizarea unui TELVERDE unde cetăţenii pot semnala încălcări ale regulilor de protecţie sanitară.
„Să operaționalizați și TEL VERDE și să îl popularizați, astfel încât să putem să direcționăm controalele în funcție de apelurile primite de la cei care au participare civică în semnalarea încălcării regulilor de protecție a sănătății.”, a declarat Ludovic Orban în sedinţa de Guvern.
Totodată, premierul a cerut instituţiilor de control, de la MAI până la Inspecţia Muncii, Inspecţia de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Direcţiile de Sănătate Publică, ANSVSA, „mobilizare maximă în asigurarea respectării regulilor”.
Orban a solicitat ministrului de Interne şi şefului DSU, Raed Arafat, „o comunicare constantă cu prefecţii” şi o monitorizare a implementării legislaţiei privind lupta împotriva COVID.