Primăria Sectorului 6 a amenajat, în zona din spatele Parcului Crângaşi – între parc şi Lacul Morii, un loc special pentru activităţile de picnic, unde au fost montate cinci grătare pentru bucureştenii amatori de carne friptă şi mici.
Pentru că majoritatea bucureştenilor preferă ca în week-end să iasă din cotidian şi să se bucure în aer liber de venirea anotimpului cald, Primăria Sectorului 6 a pus în aplicare, imediat după aprobarea Legii Picnicului din luna martie a acestui an, unul dintre proiectele care să ofere cetăţenilor prilej de a petrece la iarba verde cât mai aproape de casă.