Bucureştiul va găzdui următoarea reuniune cvadrilaterală Serbia – Bulgaria – Grecia – România, în martie 2018

Premierul Mihai Tudose a anunţat sâmbătă, în Serbia, că următoarea reuniune cvadrilaterală Serbia - Bulgaria - Grecia - România va avea loc în luna martie la Bucureşti, iar la discuţiile viitoare vor participa şi miniştri din cele patru ţări, printre care ai Transporturilor şi Energiei.
Filip Stan
09 dec. 2017, 13:30
Bucureştiul va găzdui următoarea reuniune cvadrilaterală Serbia - Bulgaria - Grecia - România, în martie 2018

„Integrarea Serbiei se face prin infrastructura comună, construcţia de drumuri, infrastructura de IT şi cea energetică, studenţii sârbi care învaţă la Timişoara. Aderarea efectivă la UE rămâne doar o formalitate, iar ţările prezente aici ne-am angajat de a facilita atât pe preşedinţia bulgară cât şi română. Toate cele patru ţări au probleme, dar constatăm că nu este nicina de netrecut, dar ce face acest gen de întâlnire este să armonizeze soluţiile. Aseară am decis să participe la aceste întâlniri şi miniştrii, precum cei ai Transporturilor, Energiei, Afaceri Externe sau Interne, pentru că o altă problemă comună este fenomenul imigraţiei”, a declarat sâmbătă, la Belgrad, premierul Mihai Tudose.

Acesta a anunţat că următoarea întâlnire a oficialilor din România, Serbia, Bulgaria şi Grecia va avea loc în luna martie, la Bucureşti.

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri şi sâmbătă la Belgrad cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, dar şi cu omologii săi Alexis Tsipras, premierul Greciei, Boiko Borisov, premierul Bulgariei şi Ana Brnabic, premierul Serbiei.

Citeşte şi: Mihai Tudose, întrebat dacă subiectul Ierusalim ar putea afecta Balcanii de Vest: Guvernul României, alături de UE şi NATO

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Moneda cu o eroare care te poate umple de bani. Semnul la care trebuie să fii atent
Capital.ro
S-a dat interzis dinspre Ungaria spre România! Restricțiile se aplică de astăzi, 11 Martie
Playtech.ro
Cea mai periculoasă pasăre din lume, un dinozaur al prezentului. De ce este letală
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Atenție la transferurile de bani. ANAF obligă românii să plătească impozite uriașe
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
kanald.ro
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
Cancan.ro
Alarmă națională: Olandezii, sfătuiți să se pregătească de război! Ministrul Justiției cere populației să își facă provizii și să își pregătească planuri de urgență
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit un celebru cântăreț. A fost găsit mort în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Decizie definitivă CCR: Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă. Oamenii se adună la protest
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?