Bugetarii vor primi TICHETE DE VACANŢĂ. Ce valoare au şi unde pot fi folosite

Bugetarii vor primi tichete de vacanţă în valoare de maxim 5.100 de lei, a decis, marţi, Camera Deputaţilor. Tichetele nominale vor putea fi folosite numai în ţară, inclusiv în pensiuni agroturistice, şi nu pot fi făcute cadou altcuiva.
Romania TV
03 iun. 2014, 10:12
Bugetarii vor primi TICHETE DE VACANŢĂ. Ce valoare au şi unde pot fi folosite

Deputaţii au adoptat, cu 215 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 100 abţineri, proiectul de lege privind acordarea de tichete de vacanţă care vor fi suportate integral de angajator.

Proiectul prevede că tichetele de vacanţă pot fi acordate de angajator, acesta nefiind obligat, ci doar stimulat să le includă în pachetul salarial.

„Prin legea tichetelor de vacanţă pe care noi o susţinem şi în care am modificat sintagma tichete de vacanţă cu vouchere de vacanţă avem o modalitate modernă de emitere a acestora în regim electronic fără costuri suplimentare, fără intermediari, în aşa fel încât voucherele de vacanţă să ajungă la beneficiarii finali. Voucherele de vacanţă pot fi urmărite 100% într-un sistem fiscalizat, ceea ce scoate din zona gri operatorii şi vor putea fi emise numai pentru operatorii clasificaţi în sistemul naţional,„, a afirmat ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, în plenul Camerei Deputaţilor, citat de Agerpres.

Potrivit proiectului, instituţiile publice, regiile autonome, societăţile reglementate la care statul este acţionar unic sau majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda vouchere de vacanţă.

Aceste vouchere vor fi acceptate numai de structurile de primire turistice sau agenţiile de turism autorizate de Ministerul Turismului şi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice pe teritoriul României.

Autoritatea Naţională pentru Turism emite aceste vouchere, iar angajatul care beneficiază de vouchere de vacanţă nu mai beneficiază în cursul anului fiscal de bilete de odihnă.

Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă sunt: 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.

„Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”, se arată în proiect.

VEZI AICI PROIECTUL DE LEGE

Grupurile deputaţilor PSD, PC, UDMR şi al minorităţilor naţionale au susţinut acest proiect. Grupul deputaţilor PNL a cerut retrimiterea proiectului la comisii, propunerea fiind respinsă de plen.

Deputatul PDL Andreea Paul a precizat că ‘turismul românesc reprezintă aproximativ 2% din PIB, mult mai mic decât cel din Bulgaria (3%) sau Ungaria (4%) şi că legea propusă ‘nu va rezolva problemele din turism’, motiv pentru care deputaţii PDL s-au abţinut la votul acestui act normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar proiectul de lege va fi trimis la promulgare.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Cutremur miercuri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster