Bugetul de stat pentru 2021 nu se va adopta anul acesta. Termenul înaintat de premierul desemnat Florin Cîţu

Premierul desemnat Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că bugetul de stat pentru 2021 nu va fi adopta până la finalul acestui an, asta deși negocierile pentru formarea noului Guvern s-au încheiat și Parlamentul a fost învestit.
Alina Andrei
23 dec. 2020, 10:02
Bugetul de stat pentru 2021 nu se va adopta anul acesta. Termenul înaintat de premierul desemnat Florin Cîţu
Bugetul de stat pentru 2021 nu se va adopta anul acesta. Termenul înaintat de premierul desemnat Florin Cîţu

Florin Cîțu a confirmat. Bugetul de stat pentru 2021 nu va fi adoptat anul acesta. Conform premierului desemnat, bugetul pe 2021 va fi adoptat în jurul datei de 10 ianuarie anul viitor.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat că în luna ianuarie, cel mai probabil, Guvernul va finaliza proiectul de buget şi îl va transmite la Parlament.

„Înainte de aprobarea legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat este necesară aprobarea unei alte legi – legea plafoanelor – care trebuie să stea la baza construcţiei bugetare, Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu, ministru de Finanţe, a pregătit în linii mari legea bugetului de stat şi proiectul de lege a bugetului asigurărilor sociale de stat. Pe de altă parte, acum suntem un guvern de coaliţie, care după învestitură, această pregătire a proiectului de buget va trebui supusă unei dezbateri în interiorul coaliţiei. Din acest motiv, nu aş fi realist dacă aş asuma acest obiectiv de a finaliza legea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale. Cel mai probabil în cursul lunii ianuarie, Guvernul va finaliza proiectele de lege şi le va transmite spre dezbatere Parlamentului”, a spus Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat marţi  seara că România trece printr-o criză dublă, una de sănătate și una economică, și a dat asigurări că, alături de echipa de specialiști cu care va guverna, va reuși să reașeze economia pe picioare.

„România trece, în această perioadă, printr-o criză dublă, una de sănătate și una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puține costuri pentru români, și să reașezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă.

Vin în fața dumneavoastră cu o echipă de profesioniști. În același timp, fiecare minister și fiecare ministru va avea obiective clare din partea Prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire”, a spus Florin Cîțu, la Cotroceni.

Coaliția de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR a mers miercuri la Parlament pentru a depune lista miniştrilor Cabinetului Florin Cîţu şi Programul de guvernare.

Marţi seara, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîţu candidat pentru funcţia de prim-ministru. El este propunerea de premier a coaliţiei formate din PNL, USR PLUS şi UDMR.

Conform Constituţiei, premierul desemnat va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste de miniştri.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Cum arată Guvernul Florin Cîţu. Coaliţia a depus la Parlament lista miniştrilor şi Programul de guvernare

Premier: Florin Cîţu

Vicepremieri: Dan Barna (USR-PLUS) și Kelemen Hunor (UDMR)

PNL

Ministerul Finanţelor – Alexandru Nazare

Ministerul Afacerilor Interne – Lucian Bode

Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu

Ministerul Energiei – Virgil Popescu

Ministerul Agriculturii – Adrian Oros

Ministerul Muncii – Raluca Turcan

Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu

Ministerul Apărării – Nicolae Ciucă

Ministerul Culturii – PNL – Bogdan Gheorghiu

 

USR PLUS

Ministerul Sănătăţii – Vlad Voiculescu

Ministerul Transporturilor – Cătălin Drulă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea

Ministerul Justiţiei – Stelian Ion

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Ciprian Teleman

Șeful Cancelariei Prim-ministrului: Victor Giosan

 

UDMR

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila

Ministerul Mediului – Tanczos Barna

Ministerul Tineretului şi Sportului – Novák Eduárd.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre