Bugetul pentru „Casa Verde” a fost suplimentat. 3.000 de noi solicitanţi pot accesa programul

Ministerul Mediului a decis, miercuri, să suplimenteze cu 20 de milioane de lei bugetul alocat populaţiei pentru programul "Casa Verde", 3.000 de noi solicitanţi putând accesa astfel programul, în condiţiile în care aproape două treimi din bugetul total au fost consumate doar în primele două zile ale perioadei de depunere a dosarelor.
Iulian Tudor
12 oct. 2016, 15:26
Bugetul pentru

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă că a decis, miercuri, suplimentarea bugetului alocat populaţiei pentru programul „Casa Verde”, de la 60 de milioane de lei, la 80 de milioane de lei, aproximativ 3.000 de noi beneficiari putând astfel să acceseze acest program.

”Mă bucură deosebit de mult interesul mare pe care populaţia l-a arătat pentru programul Casa Verde, unul din piloanele importante ale abordării pe care Ministerul Mediului a avut-o în acest an pentru a susţine tranziţia către economia verde în România. Pentru că bugetul alocat deja s-a epuizat în unele judeţe şi pentru a răspunde numărului mare de cereri depuse la sediile agenţiilor locale de protecţia mediului, am decis astăzi (miercuri, n.r.) suplimentarea, la nivel naţional, a bugetului Casa Verde destinat persoanelor fizice. Vrem să venim astfel în întâmpinarea cât mai multor români care aleg să folosească energiile regenerabile pentru încălzirea locuinţelor”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.

MMAP precizează că bugetul alocat a fost repartizat fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia.

Programul „Casa Verde” a demarat luni, iar până la această oră a fost epuizată circa 65,8 la sută din suma pusă la dispoziţie de MMAP prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), înainte de suplimentarea decisă miercuri, mai arată reprezentanţii ministerului.

Mai mult de o treime din bugetul alocat Programului Casa Verde, reprezentând circa 22 de milioane de lei, a fost consumată chiar în prima zi a perioadei de depunere a dosarelor.

La sfârşitul zilei de 10 octombrie, cele mai multe dosare au fost depuse, conform datelor MMAP, în judeţele Prahova (201 dosare), Neamţ (169 dosare) şi Vaslui (144 dosare). Cele mai puţine dosare s-au depus în judeţul Brăila – 36 dosare.

Ministerul mai arată că, din punct de vedere procentual, există judeţe precum Mehedinţi sau Sălaj, unde în prima zi de depunere a dosarelor bugetul a fost epuizat.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți