Bugetul SJU Ploieşti pe 2014, mai mare cu două milioane de lei faţă de anul trecut

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti va primi anul acesta fonduri de 10,7 milioane lei de la Consiliul Judeţean Prahova, bugetul pe 2014 pentru investiţii, reparaţii şi aparatură medicală fiind cu aproximativ două milioane de lei mai mare decât cel primit de la CJ anul trecut.
Filip Stan
16 ian. 2014, 15:29
Bugetul SJU Ploieşti pe 2014, mai mare cu două milioane de lei faţă de anul trecut

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, joi, de Consiliul Judeţean Prahova, proiectul de buget al instituţiei pentru acest an prevede alocarea sumei de 10.712.000 lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru dotarea cu aparatură medicală, pentru lucrări de investiţii şi reparaţii la cele patru locaţii ale spitalului.

Suma alocată spitalului anul acesta este cu aproximativ două milioane de lei mai mare decât cea primită anul trecut de la CJ Prahova.

Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat pentru Mediafax că aproape jumătate din această sumă, respectiv 5 milioane de lei, sunt alocaţi pentru plata utilităţilor.

Cosma a precizat că aproximativ 1,33 milioane lei sunt destinaţi igienizărilor, 300.000 de lei sunt pentru finalizarea reabilitării termice a clădirii principale a spitalului, aproximativ 800.000 de lei sunt alocaţi pentru dotarea cu aparatură medicală, alţi 800.000 de lei vor fi folosiţi pentru reabilitarea clădirii în care a funcţionat secţia de oftalmologie şi 1,1 milioane lei sunt alocaţi pentru alte tipuri de lucrări, cum ar fi racord de canalizare sau transfer la staţia de epurare.

Cosma a mai spus că anul acesta CJ intenţionează că amenajeze, în clădirea principală a spitalului, care are parter şi cinci etaje, câte un nou grup sanitar pe fiecare etaj, în condiţiile în care în prezent la fiecare etaj există un singur grup sanitar care deserveşte, în unele cazuri, peste o sută de pacienţi.

De asemenea, vineri, va fi publicat anunţul privind desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al SJU Ploieşti, post rămas vacant în urma scandalului în care a fost implicat spitalul, când subsecretarul de stat Raed Arafat şi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, au cerut demisia managerului Adrian Strâmbeanu, aflat în această funcţie de şapte ani. Concursul, care se adresează persoanelor fizice cu studii superioare, se va desfăşura în perioada 3-14 martie 2014 şi va consta într-o probă scrisă – test grilă, precum şi proba de susţinere a proiectului de management.

În decembrie anul trecut, Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că spitalul ploieştean este „umilit, abandonat de toţi” şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite „de zeci de ori”, iar alte dotări sunt „de pe vremea lui Pazvante”.

Ancheta a scos la iveală nereguli grave, de la clădiri neigienizate la dotări insuficiente şi licitaţii pentru care ANRMAP a amendat spitalul, amenda fiind achitată din bugetul unităţii sanitare fără ca banii să fie recuperaţi de la cei responsabili. Totodată, controlul făcut de echipa de la minister a constatat faptul că spitalul a beneficiat de fonduri suficiente şi că situaţia spitalului nu poate fi justificată prin subfinanţare.

Citeşte şi Toate spitalele publice, controlate la capitolul curăţenie

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!