Paza de coastă a Bulgariei a interceptat un iaht de lux înmatriculat în această ţară, dar care fusese furat în Turcia şi se îndrepta către România cu 60 de imigranţi clandestini proveniţi din Siria şi Irak. Iahtul a fost interceptat în zona Capului Shabla şi a fost furat de la Istanbul cu trei zile în urmă, după cum declară proprietarul lui, un cetăţean bulgar. Ambarcaţiunea este proiectată să transporte cel mult şase persoane, aşadar este un miracol faptul că nu s-a scufundat cu cei 60 de pasageri.
Standard News scrie că furtul iahtului pare să facă parte dintr-o schemă de trafic de refugiaţi, întrucât două familii turce l-au închiriat pentru a face un charter al agenţiei de turism ‘Evergreen’, raportând ca destinaţie România, astfel încât să se evite porturile Bulgariei, unde ambarcaţiunea fusese deja declarată furată.