Bulgaria intenţiona să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, până la finele lunii aprilie 2020. Recent, însă, Parlamentul de la Sofia a adoptat un act legislativ care prevede că Guvernul poate face acest lucru doar la cursul de schimb actual.
Premierul bulgar, Boiko Borisov, a apreciat luni că ar putea fi nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru aderarea la ERM-2, pe fondul îngrijorărilor că alte state membre precum şi Banca Centrală Europeană ar putea modifica cursul de schimb fix, care a oferit predictibilitate afacerilor şi gospodăriilor după criza monetară din 1997.
În plus, majoritatea bulgarilor se opun aderării la zona euro, de teamă că firmele vor profita de această aderare pentru a majora preţurile pentru produsele lor.
„Sunt obligat să încetinesc tempo-ul şi doar atunci când vom reuşi să convingem pe toată lumea că acesta este un lucru bun vom merge mai departe„, a spus Boiko Borisov, fără a respinge în mod clar o aderare la ERM-2 în luna aprilie. „Până când nu vom avea un consens absolut, nu vom forţa intrarea noastră în anticamera monedei euro„, a precizat Borisov.
Bulgaria, împreună cu Croaţia şi România, încearcă să adere la zona euro, unde au intrat deja cinci foste state comuniste. Cu un nivel redus al datoriei publice şi un buget echilibrat, Bulgaria îndeplineşte majoritatea criteriilor tehnice necesare pentru a adopta moneda euro însă persistă în continuare îngrijorări cu privire la sistemul său financiar. Autorităţile de la Sofia au acceptat să adere simultan la uniunea bancară europeană şi la anticamera zonei euro, ERM-2.
Boiko Borisov a lăudat avantajele care decurg din calitatea de ţară membră a zonei euro dar a recunoscut şi îngrijorările populaţiei. „Nu există nicio ţară a cărei situaţie să se fi înrăutăţit după intrarea în zona euro„, a spus Borisov. Cu toate acestea, „bulgarii sunt îngrijoraţi. Temerile sunt dacă preţurile vor creşte„, a adăugat premierul bulgar.
Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.