Bulgaria recunoaşte pentru PRIMA DATĂ masacrarea unor evrei din Grecia, Macedonia şi Serbia

Bulgaria, singurul aliat al Germaniei naziste care a salvat 48.000 de evrei de lagărele morţii, şi-a recunoscut vineri, pentru prima dată, responsabilitatea în exterminarea a 11.000 de evrei provenind din teritorii pe care le-a ocupat şi administrat în Grecia, Macedonia şi Serbia, relatează AFP.
Romania TV
08 mart. 2013, 14:22
Bulgaria recunoaşte pentru PRIMA DATĂ masacrarea unor evrei din Grecia, Macedonia şi Serbia

„Nu poate fi contestat faptul că 11.343 de evrei au fost deportaţi din Grecia de Nord şi din regatului Iugoslavia, care se aflau sub jurisdicţie germană. Condamnând acest act criminal din partea comandanţilor hitlerişti, ne exprimăm regretul faţă de faptul că administraţia bulgară nu a fost în măsură să îl oprească”, a recunoscut Parlamentul bulgar într-o declaraţie adoptată în unanimitate.

O comemorare comună va avea loc, pentru prima dată, în prezenţa unor reprezentanţi guvernamentali bulgari, macedoneni şi greci, la 13 martie, în portul Lom, pe Dunăre, prin care au început să fie efectuate, în 1943, deportări de evrei provenind din teritoriile ocupate. Bulgaria, al cărei Guvern a demisionat la 20 februarie sub presiunea unor manifestaţii împotriva sărăciei şi corupţiei, va fi reprezentată de către ministrul de Externe Nikolai Mladenov.

De asemenea, Parlamentul a calificat, vineri, salvarea a 48.000 de evrei bulgari drept un „eveniment remarcabil, relevând toleranţa şi simţul dreptăţii poporului bulgar”.

La 9 martie 1943, trenuri de marfă erau totuşi pregătite pentru deportarea a 9.000 de evrei bulgari către lagăre de exterminare naziste, în Polonia. Vicepreşedintele Parlamentului, deputat din partea partidului de guvernământ, Dimităr Peşev, a protestat în mod public faţă de proiectul de deportare, împiedicând astfel plecarea convoiului. Biserica Ortodoxă, intelectuali şi Partidul Comunist, la acea vreme aflat în clandestinitate, au organizat manifestaţii de solidaritate, iar regele Boris al III-lea a amânat sine die deportarea.

Salvarea evreilor constituie un atu puternic în relaţiile dintre Bulgaria şi Israel. A 70-a aniversare a acestui eveniment a fost comemorată de către preşedinţii israelului Shimon Peres şi Bulgariei Rosen Plevneliev, pe 6 martie, la Bruxelles.

Un monument în memoria salvării evreilor din Bulgaria şi a celor 11.343 de victime din Macedonia, nordul Greciei de sudul Serbiei va fi inaugurat duminică, pe 10 martie, la Sofia. După eveniment va fi organizată o ceremonie la Marea Sinagogă din Sofia, în prezenţa unor reprezentanţi ai unor organizaţii evreieşti.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Sponsorul lui Călin Georgescu are o fortăreață în Mediaș. Cum a ajuns terenul primăriei în posesia lui Horațiu Potra
Capital.ro
S-a dat interzis dinspre Ungaria spre România! Restricțiile se aplică de astăzi, 11 Martie
Playtech.ro
Moneda simbol pentru România care s-a pus la vânzare cu mii de lei. Are mai puţin de 7 grame
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Atenție la transferurile de bani. ANAF obligă românii să plătească impozite uriașe
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
kanald.ro
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
Cancan.ro
Alarmă națională: Olandezii, sfătuiți să se pregătească de război! Ministrul Justiției cere populației să își facă provizii și să își pregătească planuri de urgență
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit un celebru cântăreț. A fost găsit mort în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Decizie definitivă CCR: Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă. Oamenii se adună la protest
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?