Anunţul a fost făcut vineri de miniştrii energiei din cele două ţări, Dragomir Stoinev şi Taner Yildiz, care s-au întâlnit la Sofia. Gazoductul va avea o lungime de 114 km şi va transporta anual între 3 şi 5 miliarde de metri cubi de gaze. Stoinev a comentat că această întâlnire reprezintă o posibilitate pentru o diversificare reală a livrărilor de gaze pentru Bulgaria. Compania bulgară responsabilă de conductă va fi Bulgartransgaz, o societate de stat. Se aşteaptă că interconectorul să fie finalizat în doi ani.
Cei doi miniştri au căzut la asemenea la un acord pentru înfiinţarea unei companii mixte care să faciliteze exporturile de energie electrică din Bulgaria spre Turcia. Compania va avea sediul în Turcia. Bulgaria speră că înfiinţarea acestei companii va duce la creşterea cantităţilor exportate. Potrivit ministrului turc, ţara sa ar putea importa cel puţin 600 MW din Bulgaria, iar cu timpul importurile ar putea creşte până la 1.400 MW.
Ministrul Yildiz a declarat totodată că Turcia ar putea folosi experienţa Bulgariei în domeniul energiei nucleare. El a subliniat şi importanţa proiectului South Stream, în contextul construirii interconectorul de gaze între Bulgaria şi Turcia.