Bunica fetei incendiate, mărturii cutremurătoare: „Era desfigurată, cu parul ars în cap, cu pielea toată arsă”

Bunica fetei de 17 ani incendiată de criminalul din Mehedinți este în stare de șoc. Femeia se simte vinovată pentru că a scos-o pe fată din centrul de protecție socială unde fusese internată după viol. Ea a fost convinsă chiar de criminal să o ia de acolo si astfel a avut posibilitatea sa o atace. După ce cazul a devenit public, vecinii criminalului au rupt tăcerea. Oamenii spun că recidivist îi teroriza şi ar fi încercat să mai violeze alte două fete. 
Romania TV
17 iun. 2020, 09:34
Bunica fetei incendiate, mărturii cutremurătoare:

„Nu se întâmpla poate nimic dacă nu mă duceam. Pe urma el a venit si-a pus foc, a ars-o cu benzină. Dacă aţi vedea ce am in casa. E dezastru. Când am vazut-o cât era de desfigurată, cu parul ars în cap cu pielea toată arsă. A ajuns la femeia asta pe pod si a stat pana a venit salvarea”, povesteşte bunica fetei incendiate de un recidivist.

Lisaveta Şchiopu rememorează momentul dramatic în care nepoata pe care a crescut-o de la doi ani a fost incendiată. Femeia regretă amarnic faptul că ea a fost cea care, la îndemnul nepotului său, dar și la îndemnul criminalului a mers și a luat-o pe adolescentă din centrul în care fusese internată.

Citeşte şi: Prima reacţie a criminalului care a incendiat o minoră de 17 ani în Mehedinţi. Parchetul General cere verificări

„Mă căiesc şi moartă că dacă eu nu mă duceam nu ajungea aşa. Au venit la mine şi doi poliţişti odata, a venit şi de la primarie să mă întrebe de ce am luat-o. Dacă aş fi ştiut ceva îmi făceam eu moarte singura la etatea asta decat ea. Eu eram culcată în cămăruţa aia de colo şi fata a fost colea. Când am iesit eu afară când am auzit „Mamaie, îmi dete foc”. Am ţipat pe aici pe drum. I-a dat foc si a fugit”, povesteşte bunica Larisei.

Femeia mai spune că Ion Turnagiu împreună cu tatăl adolescentei au fost împreună la spital, atunci când Larisa a fost operată de apendicită.

„S-a dus si a operat-o de apendicită. Spunea cp e fata lui, el cu ta-su au fost. Nu mi-a spus mie nimic”, a mai povestit bunica. 

Mărturia cutremurătoare a tatălui fetei incendiate de un recidivist: „Mă suna fata. Ce fac cu ăsta? Mă sună să mă duc la el”

Femeia le-a mărturisit jurnaliştilor că nu ştia că agresorul a violat-o.

Cu mărturii șocante vine și sora unei femei care îl lăsase pe criminal să aibă grijă de casă și care plecase în Italia la muncă. Femeia spune că sora ei a fost șantajată de criminal să-i trimită bani și a amenințat-o că le dă foc rudelor ei.

Ion Turnagiu este acum în arestul IPJ Mehedinți, în timp ce victima sa se zbate pe un pat de spital, în stare critică și doar o minune o poate salva.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
De ce castraveții lungi sunt înveliți în plastic? Explicația pe care puțini o cunosc
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
România nu intră în război, nu vor fi rații la alimente! Un nou fake news demontat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Noi vouchere în valoare de 250 de lei pentru elevi! Vor fi disponibile din luna septembrie
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Guvernul pregătește noua reformă fiscală de la 1 ianuarie 2026! Lovitură pentru români, apar taxe noi, iar altele vor fi majorate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște