Bunicul lui Emil Boc, executat de partizani, după ce a început să colaboreze cu Securitatea

Teodor Şusman şi Suciu Paşcu au fost amici şi asociaţi în afaceri în perioada interbelică, dar relaţia lor s-a transformat dramatic după venirea comuniştilor la putere. Şuşman a fost primarul comunei din 1922 şi până în 1945, iar Paşcu a fost cel care l-a înlocuit, devenind primul primar comunist din Răchiţele. Bunicul lui Boc a fost cel care l-a trădat pe Şuşman, colaborând cu comuniştii şi preluându-i afacerile, ne-a explicat istoricul Marius Oprea. Cei doi, foşti amici şi legaţi printr-o relaţie de rudenie, au ajuns să se urască atât de mult încât şi-au provocat unul altuia moartea. O poveste despre politică, istorie, pasiune, trădare şi drama unei comunităţi care pare să nu se mai vindece.

Povestea morţii bunicului pe linie maternă a fostului premier Emil Boc continuă să contrarieze şi să nască pasiuni şi în zilele noastre. Suciu Paşcu a fost primul primar comunist al comunei clujene Răchiţele, cea în care a copilărit şi actualul primar al Clujului. „Interesant este că în perioadă interbelică Paşcu a fost membru al Mişcării Legionare şi imediat după ce au ajuns comuniştii la putere a schimbat tabăra”, explică istoricul Marius Oprea, conform EVZ.

Bunicul lui Emil Boc l-a înlocuit la conducerea primăriei pe Teodor Şuşman, care conducea comunitatea de mai bine de 20 de ani şi care îi era lui Paşcu partener de afaceri şi rudă prin alianţă. Şuşman era căsătorit cu verişoara lui Suciu Paşcu, Catrina, şi împreună aveau câteva gatere de lemne şi un magazin sătesc.

Cum şi-a trădat Paşcu fostul prieten şi partener de afaceri

Alte articole

Emil Boc și Robert Cazanciuc, în cărți pentru un post de judecător la CCR. Fostul ministru poreclit ”Altă întrebare?” ar vrea și el

Emil Boc, după demisia lui Iohannis: Suferim de o amnezie istorică, exact ca în perioada interbelică

Relaţia amicală îndelungată nu l-a împiedicat pe bunicul lui Emil Boc să îl trădeze pe Şuşman. „Imediat ce au venit comuniştii la putere Suciu Paşcu a început să colaboreze cu ei, ceea ce Şuşman a refuzat. Ba mai mult, Paşcu a profitat că Şuşman a fost deposedat de toate afacerile sale şi a pus el mâna pe ele. Tot ce a găsit în depozitele gaterelor şi în cel al magazinului şi-a însuşit. După ce i-au luat toate proprietăţile, comuniştii au vrut să îl aresteze pe Şuşman, dar acesta a fost avertizat de cei care încă îi erau fideli şi a fugit în munţi cu trei dintre fii săi. Soţia, fata şi fiul cel mic au rămas acasă”, spune Marius Oprea.

Ca prime represalii, casa i-a fost confiscată şi transformată în sediu al Miliţiei şi Securităţii. De acolo, se auzeau plânsetele Romulicăi, iar Catrina ieşea deseori în muchia dealului, împinsă de la spate de securiști, strigând către munte, chemîndu-şi soţul înapoi, că i se necinsteşte fata. Fie că a fost adevărat, fie că era doar o tactică a Securităţii spre a-l întoarce şi a-l prinde, două lucruri s-au petrecut atunci: Şuşman nu a coborît din munte, rămînînd acolo şi hrănindu-se cu ură şi neputinţă, iar Catrina a murit, la 26 aprilie 1950, fie de inimă rea, fie din bătăile primite.

Între timp, Securitatea trecuse la „mijloace specifice“: valuri de arestări, bătăi, pentru a-i determina pe săteni să divulge unde se ascund Şuşmanii. Încetul cu încetul, teroarea care s-a năpustit asupra zonei schimba respectul cu care aceştia erau priviţi odinioară în teamă şi chiar în ură – căci ei leau adus năpasta pe cap. Pe de altă parte, o alchimie similară se petrecea în sufletele fugarilor. Cei ce i-au trădat, „iudele“, trebuiau să plătească. În sat, se povesteşte că primul pe care s-a răzbunat Şuşman a fost Petru Purcel, un fost argat al său, om amărât, cu mulţi copii, care a dat informaţii Securităţii despre ascunzătorile unde ei s-ar afla. Purcel a fost găsit împuşcat într-o pădure.