Bunicuță de 82 de ani, pentru prima dată în Dubai: „Ochii se bucură, dar sufletul mă doare”. VIDEO

O bătrânică de 82 de ani a pus piciorul pentru prima dată în Dubai, la invitaţia nepoţilor, familia Mateş, o familie de vloggeri cu peste 670.000 de fani pe YouTube. Femeia a fost profund impresionată de lucrurile pe care i le-au văzut ochii, dar, în acelaşi timp, nu a putut să nu se gândească la inechităţile care sunt în lume, la faptul că unii trăiesc în lux, în timp ce alţii nu au un colţ de pâine.
Alina Costache
13 feb. 2023, 15:25
Bunicuță de 82 de ani, pentru prima dată în Dubai:

Pe timpul vacanţei, bătrânica a ţinut un jurnal zilnic al activităţilor desfăşurate în Dubai. Femeia, o creştină practicantă, spune că i-ar fi plăcut să trăiască vremurile în care trăiau primii creştini, atunci când nu existau inechităţi.

Vezi multe, dar pe mine mă doare. Când am văzut atâta lux peste tot, mă gândeam la alții care trăiesc chiar în mizerie și fac așa…o comparație. Ochii mei se bucură că văd atâtea, dar sufletul mă doare. Mi-ar plăcea să fie cum era la primii creștini, se împărțea egal. Așa să fie și acum”, a spus bunica familiei Mateș, după experiența în Dubai.

Citeste si Bunicuță din Vaslui, cotonogită pentru un pumn de tămâie. Agresorul credea că femeia de 85 de ani „umblă cu vrăji” împotriva iubitei sale

Membrii familiei Mateş au descoperit, în 2018, că au  pasiune uriaşă care îi uneşte: crearea de vloguri. Au postat prima dată în august 2018 și de atunci sunt din ce în ce mai activi cu provocări, vloguri zilnice, bricolaj, jocuri, călătorii, povești, competiții și multe altele. Familia Mateş ne învață să fim tot timpul bine dispuşi, să iubim mai mult și să arătăm dragoste tuturor celor pe care îi întâlnim.

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
UE schimbă regulile pentru ITP. Devine obligatoriu și în România. Măsuri stricte pentru toți șoferii
Playtech.ro
Cum să reduci factura la curent cu 30%. 5 sfaturi care chiar funcționează
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
„Ajutor, am fost răpite! Am fost luate cu forța”. Zeci de polițiști au căutat ore întregi cinci adolescente din Caracal
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Românul care „ia durerea cu mâna”. Sute de oameni stau la coadă la el, în Mexic
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Nicușor Dan, gafă uriașă într-o postare pe Facebook! A șters, dar oamenii au sesizat imediat: Penibil
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea voce a României s-a stins pe masa de operație. Moartea sa a marcat o țară întreagă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fosta iubită a lui Adi Mutu, noua senzație de la Festivalul de la Cannes
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Cutremurul devastator prezis pentru iulie. „Profeția” care a panicat milioane de oameni
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă